Adrian Mutu, după eșecul cu FCSB: "Plecăm capul!". Cum s-a pierdut derby-ul și ce le-a spus elevilor săi la pauză
articol scris de Digi Sport06.11.2022, 23:47
Rapid a pierdut derby-ul de pe terenul lui FCSB, scor 1-3, din cadrul etapei cu numărul 17 în Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În fața a peste 30.000 de spectatori, giuleștenii au intrat la vestiare conduși cu 0-2, însă nu au putut produce "remontada" în repriza secundă. La flash-interviul de după meci, Adrian Mutu (43 de ani) a dezvăluit ce le-a spus la pauza dintre reprize elevilor săi.
Adrian Mutu, după eșecul cu FCSB: "Plecăm capul!"
În plus, antrenorul lui Rapid a ținut să recunoască faptul că roș-albaștrii au fost mai pragmatici, iar în acest fel au reușit să câștige derby-ul.
"Am făcut niște greșeli colective care ne-au costat. N-am reușit să întoarcem rezultatul, deși am încercat. Un duș rece, într-adevăr, mai ales că eram într-o perioadă bună. N-avem ce face, trebuie să ne recunoaștem învinși și să mergem înainte.
Nu e vorba de blocaj, e vorba că, atunci când faci două cadouri, cazi din punct de vedere moral. E normal să dureze câteva minute să-ți revii. La vestiare, le-am spus că nu mai contează prima repriză, să o ia de la capăt.
A fost un meci echilibrat în repriza a doua. Știam că FCSB are jucători de calitate, s-a văzut în seara asta. Eram și puțin disperați, pentru că voiam să întoarcem rezultatul, dar n-am reușit.
Plecăm capul! Încercăm să muncim pentru a crește pe viitor și a forma o echipă competitivă", a declarat Mutu.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Rapid 3-1:
Etichete: derby , adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...