Adrian Mutu a surprins când a vrut să preia o echipă din Liga 1: ”Mă așteptam la un whisky, ceva”
articol scris de Digi Sport26.02.2023, 16:31
În urmă cu mai bine de cinci ani, Adrian Mutu (44 de ani), actualul antrenor al Rapidului, a vrut să preia Petrolul Ploiești și a impresionat prin comportamentul său.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Mutu a lăsat o impresie bună: ”O cafea și o apă plată”
Valeriu Răchită (52 de ani), fost fotbalist la Steaua, a spus de ce ar fi trebuit Adrian Mutu să fie numit selecționer în locul lui Edi Iordănescu (44 de ani) și a scos al iveală o poveste din urmă cu câțiva ani.
”Eu pe Mutu l-am susținut împotriva lui Edi Iordănescu la echipa națională. De ce? Pentru că acum 5-6 ani a venit la Ploiești să preia Petrolul. Și am stat de vorbă cu el.
Uitați-l pe Mutu fotbalistul. Este altul. Am rămas surprins. Îl întreb: 'cu ce te servesc?' Mi-a răspuns: 'o cafea și o apă plată'. Mă așteptam la un whisky, ceva.
Și am stat de vorbă cred că vreo două ore, două ore și ceva. Alt Mutu, cum gândea. Și-am zis: 'bine, Adi, dacă luăm Petrolul, și într-o dimineață este la 9 antrenamentul și tu vii pe la 11, și mai obosit?'
'Niciodată', mi-a spus.
Și a avut un discurs…Am stat de vorbă și despre sisteme de joc, despre tot. La ce antrenori a avut, cum să nu se prindă de tine? Și la ce fotbalist a fost Mutu. Eu îl așez acolo, sub Hagi, Dobrin, Balaci.
L-am susținut peste tot. Și am avut argumente. Am spus așa: 'când vine Mutu în vestiar, care a jucat la Chelsea, Juventus. Ei, intră Edi, care a jucat două meciuri la Chimia Brazi și unul…Parcă este altceva'.
Nu spun că Edi nu este un antrenor foarte bun, că n-a demonstrat. Și sperăm să ne califice. Dar este altceva când intră un asemenea antrenor, o asemenea personalitate în vestiar.
Îți este rușine, ție, ca jucător, să te faci de râs în fața lui. La fel și cu Hagi”, a spus Valeriu Răchită, potrivit Fanatik.
În acest moment, alături de Rapid, Adrian Mutu se află pe locul trei în campionat, cu 49 de puncte din trei jocuri.
Clasament Liga 1
Etichete: adrian mutu , valeriu răchită , adrian mutu petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...