Adrian Mititelu și fiul său, suspendați. Ce amenzi au primit cei doi
articol scris de Digi Sport29.11.2023, 16:19
Adrian Mititelu (55 de ani), patronul lui FCU Craiova, și fiul său, Adrian Mititelu Jr. (26 de ani), au fost suspendați de Comisia de Disciplină din cadrul FRF.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Suspendările pentru Adrian Mititelu și fiul său au venit în contextul evenimentelor petrecute la partida dintre FCU Craiova și UTA Arad, scor 2-3, în cadrul etapei a 14-a a SuperLigii.
Adrian Mititelu și fiul său, suspendați și amendați
După ce Adrian Mititelu Jr. l-ar fi amenințat pe arbitrul Marian Barbu l-a pauza meciului cu UTA, Comisia de Disciplină a decis să-l suspende pe acesta pentru o perioadă de șase luni și să-l amendeze cu suma de 27.000 de lei.
De asemenea, Adrian Mititelu a primit o suspendare de patru luni și o amendă în valoare de 7.900 de lei.
”FC U 1948 Craiova - vs. AFC UTA Arad - Incidente - În temeiul art.83.7 din RD se sancționează clubul FCU 1948 Craiova cu penalitate sportivă de 10.000 lei.
În baza art.80 lit.c din RD coroborat cu art.58.4 lit.f. din ROAF si art.83.18 din RD, se sancționează clubul FCU 1948 Craiova cu penalitate sportivă de 20.000 lei.
În temeiul art.45.1 din RD, clubul FCU 1948 Craiova, va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevazută de art.80.c din RD coroborat cu art.58.4.f. din ROAF și art.83.18 din RD, respectiv penalitate sportivă de 20.000 lei.
În temeiul art.52.1.b din RD se sancționează dl. Mititelu Adrian Jr. cu suspendare pentru 6 (șase) luni și penalitate sportivă de 27.000 lei.
În baza art.55 din RD se sancționează dl. Mititelu Adrian cu suspendare pentru 4 (patru) luni și penalitate sportivă de 13.600 lei.
În baza art.65.c se sancționează dl. Mititelu Adrian Jr. cu suspendare pentru 12 (doisprezece) jocuri și penalitate sportivă de 7.900 lei.
În conformitate cu prevederile art.45.1 din RD dl. Mititelu Adrian Jr., va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, prevazută de art.52.1.b din RD, respectiv suspendare pentru 6 (șase) luni și penalitate sportivă de 27.000 lei”, a transmis LPF, pe site-ul oficial.
Ce spun articolele din Regulamentul Disciplinar în baza cărora Adrian Mititelu și fiul său au fost judecați de Comisia de Disciplină
Articolul 52 | Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează
imaginea fotbalului
1. Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel:
a. dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri;
b. dacă autorul este un oficial sau oficial asimilat, cu măsura suspendării de la 2 la 6 luni.
Articolul 55 | Ameninţarea
Persoanele prevăzute la art. 4, alin. 1, lit. a) - g) din prezentul regulament care ameninţă sau intimidează o persoană (arbitru, jucător, antrenor, oficial, etc.) vor fi suspendate de la 6 la 8 jocuri, dacă fapta este săvârşită de un jucător sau un antrenor sau de la 2 la 4 luni, dacă fapta este săvârşită de un oficial sau o altă persoană.
Juniorul s-a remarcat prin mai multe ieșiri în decor de-a lungul timpului.
Ultima sa declarație războinică este îndreptată împotriva lui Mihai Rotaru și a familiei acestuia după ce, la meciul direct, scor 1-1, galeria Universității Craiova a afișat un banner josnic la adresa familiei Mititelu, fără ca oficialii rivalilor din oraș să ia vreo măsură.
Etichete: lpf , comisia de disciplina , frf , suspendare , adrian mititelu , marian barbu , adrian mititelu junior , fcu craiova uta arad , suspendare mititelu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...