Adrian Mititelu n-a vrut să-l dea pe bani pe Andre Duarte la FCSB și Gigi Becali susține că l-a pierdut gratis
articol scris de Digi Sport22.06.2023, 17:24
Andre Duarte (25 de ani) a plecat de la U Craiova 1948, deși Adrian Mititelu (55 de ani) susținea că mai are contract un an, și va semna cu Reggiana, în Serie B.
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Și FCSB era interesată de Andre Duarte, însă Adrian Mititelu nici nu voia să audă de cedarea stoperului. Gigi Becali susține că a fost pregătit să plătească o sumă de bani în schimbul lui Andre Duarte.
Gigi Becali: Duarte a plecat în străinătate
”Pe Duarte era supărat Mititelu. Spunea că vine cu toporul! Să vină! Acum fundașul a plecat prin străinătate.
Dacă mi-l dădea mie, poate ne înțelegea și la o sumă de bani. Poate vreo 2-300.000. Așa, Duarte a plecat în altă parte”, a declarat Gigi Becali.
Presa din Italia a anunțat că acordul dintre Andre Duarte și Reggiana este total, dar la scurt timp U Craiova 1948 a emis un comunicat în care a reiterat că angajamentul stoperului mai e valabil un an, pentru că a fost prelungit automat ca urmare a unei clauze din contract, și că nu și-a dat acordul pentru plecarea portughezului.
Comunicatul lui U Craiova 1948
”În urma zvonurilor apărute în legătură cu transferul fundașului lusitan Andre Duarte în străinătate, clubul nostru face următoarele precizări:
1) Andre Duarte este jucătorul Craiovei până la data de 30 iunie 2024 și este așteptat să reia pregătirea alături de coechipierii săi.
2) Transferul acestuia la o altă echipă se face numai cu acordul clubului de care aparține.
3) În prezent, nu există un litigiu la FRF, FIFA sau la TAS între clubul nostru și Andre Duarte”, se arată în comunicatul lui U Craiova 1948.
Etichete: adrian mititelu , gigi becali , andre duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...