Adrian Mititelu, decizie în miez de noapte după meciul de coșmar din Giulești. Ce se întâmplă cu Costantino
articol scris de Digi Sport20.01.2024, 10:11
FCU Craiova a pierdut dramatic partida din Giulești, 3-4 cu Rapid, după ce oltenii conduceau cu 3-1 în minutulș 75.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Adrian Mititelu, credit pentru Giovanni Costantino. ”Rămân consecvent, schimbări eronate”
La final, extrem de nervos, Adrian Mititelu ”a măturat pe jos” cu Giovanni Costantino (39 de ani). Finanțatorul a spus despre italian că ”n-a mai fost în deplinătatea facultăților mintale”, că ”antrenor care să facă asemenea prostii n-am avut niciodată” și că ”poate să-și dea demisia”.
Omul de afaceri a luat mai apoi, în miez de noapte, o decizie legată de viitorul antrenorului pe banca tehnică a oltenilor. Îi va mai acorda o șansă lui Costantino.
”Concluzia după o partida de coșmar!
Jucătorii au făcut un meci de notă 10 până în minutul 70! Au confirmat că sunt o echipa valoroasă, cu multă calitate individuală și spirit de luptători! Și-au dorit mult să câștige, în fața unui adversar redutabil, echipa gazdă beneficiind și de ajutorul arbitrilor, dar mai cu seama încurajată de un public senzațional, chiar și când rezultatul era 1-3!
Rămân consecvent. Consider că schimbările eronate ale lui Bauza și Baeten sunt cauza principala a pierderii jocului. Ele au produs o destabilizare a echipei, în contextul presiunii din ce în ce mai mari, exercitată de public, arbitri și jucătorii gazdă!
Măcar cu Pepe rămas în teren, niciodată n-am fi pierdut meciul, cu tot efortul, pe alocuri disperat, exercitat de oamenii în negru/vișiniu, repartizați de CCA/Bodescu cu dedicație!”, a postat Mititelu, în miez de noapte pe pagina de Facebook.
Mititelu a pus eșecul din Giulești și răsturnarea spectaculoasă de scor pe seama lipsei de experiență a lui Costantino.
”Costantino este un om care muncește ,însă în seară asta a comis o grav,sper să aibă măcar capacitatea să înțeleagă asta,toți greșim,nimeni nu este perfect,important este să realizăm atunci când o facem!
Lipsa lui de experință ,mi am asumat o la momentul angajări, sper totuși că pe viitor să numai existe erori atît de mari.
Deocamdată ,nu se pune problema demiterii, are un contract clar până în vara,și nu este cazul să inflamam lucrurile și mai mult.
Declarațiile mele,date la cald după terminarea partidei,au avut o doză mare de patimă specifică unor astfel de momente frustrante”, și-a încheiat Mititelu mesajul public.
Adrian Mititelu și-a ”mitraliat” antrenorul după dezastrul din Giulești: ”Să-și dea demisia! A luat-o razna”
Albu a deschis scorul în minutul 25, cu o execuție superbă, iar Krasniqi, aflat la debutul în tricoul Rapidului, a restabilit egalitatea până la pauză. Baeten și Blidar au dus rapid scorul la 3-1 în favoarea Craiovei, însă giuleștenii au revenit pe final.
Rrahmani (76), din penalty, și Onea (82) au egalat situația pe tabelă, iar Burmaz, și el la primul meci pentru Rapid, introdus în repriza secundă, a marcat golul victoriei în minutul 90+4.
Adrian Mititelu, patronul oltenilor, a răbufnit la finalul jocului. Acesta ”a pus tunurile” pe antrenorul Giovanni Costantino, căruia i-a reproșat faptul că i-a schimbat pe Bauza și Baeten la jumătatea reprizei secunde, moment în care jocul s-a rupt, în opinia sa.
"Așa ceva nu am pățit niciodată! Să avem 3-1 în minutul 65 și să pierdem cu 4-3... Nu că m-am crucit, dar e ceva greu de digerat. Va fi un drum foarte greu până la Craiova. Părerea mea e că meciul l-a pierdut Costantino. A făcut niște tâmpenii de schimbări. Antrenor care să facă asemenea prostii n-am avut niciodată.
Să scoți jucători de milioane, pe Bauza, sunt două cluburi care-l vor și oferă sume importante. Baeten, la fel... Nu-mi explic de ce a făcut chestia asta. Sunt foarte supărat! Am avut meciul în mâna și l-am pierdut pe mâna unor decizii aberante. Vedeți cum e și cu antrenorii ăștia care au prea multă libertate?
Sunt foarte supărat! Poate să-și dea demisia. Nu-l mai văd aici, nu-l mai văd în stare. Noi facem foarte multe eforturi, cheltuim mulți bani, multă pasiune. Mi-am dorit foarte mult să câștigăm azi, era șansa noastră să prindem play-off-ul. Am jucat foarte bine, echipa s-a dăruit și în minutul 65 domnul Constantino a luat-o razna.
Cred că n-a mai fost în deplinătatea facultăților mintale. Să scoți cei mai buni jucători de pe teren fără niciun rost?! A făcut niște schimbări care n-au nicio legătură cu realitatea echipei noastre", a spus Adrian Mititelu.
VIDEO Rezumat Rapid - FCU Craiova 4-3
Etichete: adrian mititelu , giovanni costantino , mititelu costantino , rapid - fcu craiova 4-3 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...