Adrian Mititelu confirmă cedarea lui Andrea Compagno la FCSB: ”Schimbăm politica clubului”
articol scris de Digi Sport27.08.2022, 15:45
Patronul celor de U Craiova 1948, Adrian Mititelu (54 de ani), consideră că cedarea lui Andrea Compagno (26 de ani) la FCSB este una normală, în contextul ofertei financiare primite și dorinței jucătorului.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Omul de afaceri a simțit că ar fi momentul oportun pentru a rotunji bugetul echipei, după o perioadă lungă de timp în care doar a investit, zeci de milioane de euro.
În același timp, Adrian Mititelu a recunoscut că va aborda această strategie și în viitor, deoarece clubul trebuie să ajungă la un nivel optim de autofinanțare.
Adrian Mititelu, resemnat după vânzare alui Andrea Compagno la FCSB: ”Sunt cel mai mare creditor din fotbalul românesc”
Gigi Becali l-a convins pe Adrian Mititelu să i-l cedeze pe atacantul italian Andrea Compagno, în schimbul a 1,5 milioane de euro, conform gsp.ro.
În acest moment, se poartă negocieri între Andrea Compagno și FCSB, însă sunt șanse foarte mari ca mutarea să se realizeze în următoarele ore.
”Există posibilitatea foarte mare ca Andrea Compagno să fie transferat la FCSB. Sincer, îmi pare foarte rău. Dacă mă întrebați ieri, sau acum o săptămână, sau o lună, nu luam în calcul asta. După solicitarea pe care le-am trimis-o celor de la FCSB, împreună cu dorința jucătorului, am hotărât să schimbăm politica clubului.
Să nu uităm, eu am cheltuit peste 12 milioane de euro din 2012 până acum și aici la bază mai e nevoie de 3-4 milioane de euro să termin baza. Anul ăsta diferența dintre veniturile clubului și cheltuielile clubului este de vreo 3 milioane de euro, anul trecut la fel.
Eu nu am sponsori, toți sponsorii merg la domnul Mihai Rotaru, îl iubesc mult pe domnul Mihai Rotaru și își asociază imaginea cu domnul Mihai Rotaru. E un bun al poporului român, Mititelu e rău. Noi nu avem sponsori, e una din firmele mele care plătește 300.000 de euro pe an. În rest, tot bugetul e asigurat din banii noștri. Când primești o ofertă pentru un fotbalist care are 26 de ani nu poți să spui nu. Eu nu am banii domnului Becali sau domnului Rotaru.
La ora asta, sunt cel mai mare creditor din fotbalul românesc. Am 36-37 de milioane de euro cheltuite în fotbal, neavând o avere cum au ei. Că dacă aveam o avere de sute de milioane de euro, ziceam: 'Domne, asta e'. Așa că, de acum înainte, orice jucător care pe care se va primi o sumă importantă va pleca.
Adversarul nostru numărul unu nu mai este FCSB, de Dinamo nu mai vorbesc. Noi ne batem pe plan local cu această echipă susținută de statul român. Acum susținută și de o mare parte dintre suporterii noștri, care au plecat acolo”, a declarat Adrian Mititelu, conform sport.ro.
Adrian Mititelu: ”Și Bauza este dorit, dar nu va pleca”
Omul de afaceri recunoaște că, în acest moment, există interes și pentru mijlocașul argentinian Juan Bauza, accidentat, însă nu are de gând să-l cedeze.
”Și Bauza e dorit, dar Bauza nu va pleca acum. Pentru că nu e momentul lui. E o mare pierdere pentru noi Compagno. Pierdem un lider de vestiar, un băiat extraordinar, dar viața merge înainte. Am și eu nevoie să respir puțin. Nu pot să tot bag, bag și să refuz venituri importante pentru club. Am nevoie moral să simt că încasăm ceva că m-am săturat zi de zi: plăți, plăți, plăți”, a completat Adrian Mititelu.
Etichete: adrian mititelu , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...