Adrian Mititelu, amenințări înainte de Rapid - U Craiova 1948: "Dacă mă înjură, scot echipa de pe teren"
articol scris de Digi Sport06.02.2023, 17:56
Patronul U Craiova 1948 a avut un avertisment pentru cei de la Rapid înainte de meciul oficial pe care cele două formații îl vor juca în etapa cu numărul 25 a Ligii 1.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Confruntarea dintre Rapid și U Craiova 1948 se va juca vineri, de la ora 20:00, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro.
Adrian Mititelu nu e de acord cu intenția giuleștenilor de a-i primi pe fanii olteni la meci
Discuțiile cele mai multe s-au concentrat pe situația suporterilor, care au primit "interzis" din partea lui Adrian Mititelu la meciurile echipei.
Totuși, fanii giuleșteni sunt gata să-i primească pe oaspeți la meciul de vineri, lucru cu care omul de afaceri nu este de acord.
Acesta spune că a discutat deja cu oameni din staff și i-a instruit pe aceștia să scoată echipa de teren în cazul în care va fi înjurat de fanii olteni.
"Știți cum este, dacă îi lasă pe acolo cu fel de fel de bannere împotriva mea și a familiei mele, eu nu voi începe meciul. Voi părăsi meciul. Ce ție nu îți place, altuia nu-i face.
Ce se gândesc ei (n.r. – Rapid), hai să îi lăsam să facă atmosferă împotriva Craiovei. Deci, dacă apar bannere, jucătorii se vor opri și vor părăsi terenul cu orice consecințe. Să joace Angelescu și cu Șucu și cu cei de la Rapid să joace ei un amical.
Numai ungurii se simt discriminați? Eu nu mă simt discriminat, jignit, mi-am băgat viața în fotbal și să vină unii să mă înjure? Jucătorii vor părăsi imediat terenul. Știți că sunt căpos. Napoli are ordin și Săceanu la fel.
Eu nu mă refer la rapidiști, e dreptul lor să mă înjure, dar dacă mă înjură cei de la Craiova, Robert Săceanu (n.r. – team managerul echipei) are ordin să scoată echipa de pe teren. Nu mă interesează consecințele. Am mândrie și orgoliu. Eu nu mai pot. Am pus stop. Iar atunci, dacă se va întâmpla asta, își va asuma, moral cel puțin, Angelescu chestia asta.
El dacă face chestii d-astea să vedem când vine Rapid la Craiova dacă mai intră vreun rapidist la meci. El nu trebuie să se bage pentru că aici se încearcă subminarea clubului, iar el le dă apă la moară", a spus Adrian Mititelu, conform Fanatik.
Citește și:
Ce a apărut la meciul cu ”U” Cluj în zona în care era destinată Peluzei Sud
În lipsa fanilor, cei de la U Craiova 1948 nu au vrut să lase tribunele goale, iar meciul să se dispute într-un cadru sobru.
Oltenii au preluat modelul fostei campioane Astra Giurgiu, iar la meciul cu ”U” Cluj, câștigat cu 5-0, au afișat mai multe imagini imprimate în zona care era destinată suporterilor.
În locul în care ar fi asistat în mod normal Peluza Sud, cei de la U Craiova 1948 au afișat imagini reprezentative cu echipa finanțată de Adrian Mititelu.
”Craiova, un strigăt, o lacrimă, un surâs de fericire”, a fost mesajul apărut alături de bannerele afișate de U Craiova 1948 la meciul cu ”U” Cluj.
Etichete: adrian mititelu , patron u craiova 1948 , rapid - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...