Adrian Ilie e convins: ”mutarea” pe care trebuie s-o facă Gigi Becali pentru ca FCSB să câștige titlul
articol scris de Digi Sport20.04.2023, 16:53
Adrian Ilie (49 de ani) a evoluat trei ani la Steaua (1993-1996) și a fost manager sportiv la gruparea roș-albastră în perioada 2007-2008.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Ilie: ”Aș face orice ca FCSB să ia titlul!”
”Cobra” a rămas un fan al grupării patronate de Gigi Becali, pe care o consideră continuatoarea Stelei, chiar dacă l-a mai înțepat de-a lungul timpului pe finanțatorul vicecampioanei. Adrian Ilie știe ce trebuie să se întâmple la FCSB pentru ca roș-albaștrii să cucerească titlul.
”Mi-ar plăcea enorm să ajut Steaua (n.r.- FCSB) să ia titlul în acest sezon, dar nu știu dacă m-aș întoarce! Aș face orice să ia titlul! Cunosc oamenii de acolo, îi apreciez, mă înțeleg bine cu toți.
Trebuie să vină Gigi din nou la stadion, la meciuri (n.r.- ce trebuie să se întâmple ca FCSB să ia titlul)! Contează foarte mult să fie patronul fizic lângă echipă. El a creat această echipă, a avut grijă de toți, i-a plătit pe toți, cu tot ce face, ce spune și nu convine unora”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.
Clasament play-off
Motivul real pentru care Adrian Ilie a plecat de la FCSB
”Eu m-am înţeles foarte bine cu Gigi Becali. Au fost și rezultate, două calificări în grupele Champions League. A fost o experienţă plăcută pentru mine, inclusiv să lucrez cu Gigi Becali”, a transmis Adrian Ilie, pentru Digi Sport, la începutul anului trecut.
Chestionat de ce a plecat, totuși, de la FCSB, ”Cobra” a replicat: ”Cred că se terminase deja un ciclu şi am hotărât să ies. M-am apucat şi de afaceri apoi”.
Plecat de 15 ani din interiorul clubului, Ilie a vorbit și despre actuala generație de fotbaliști din cadrul clubului.
”Se vorbeşte foarte frumos despre ei, au fost făcute transferuri pe bani mulţi, dar sper să şi reuşească afară. Sunt jucători talentaţi, dar trebuie să dovedească şi în campionate tari”, a mai punctat Adrian Ilie.
- Electroputere (1992-1993), Steaua (1993-1996), Galatasaray (1996-1997), Valencia (1998-2002), Alaves (2002-2003), Beşiktaş (2003-2004), FC Zurich (2004-2005) și Germinal Beerschot (2005-2006) sunt echipele la care a evoluat Adrian Ilie
- 13 goluri în 55 de partide a marcat Adrian Ilie sub tricolor
- 15 trofee a cucerit "Cobra" (4 titluri de campion al României cu Steaua, 2 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României, titlul și Supercupa Turciei cu Galatasaray, titlu de campion, Cupa și Supercupa Spaniei cu Valencia și Cupa Elveției cu Zurich)
- 2 finale de UEFA Champions League a bifat Adrian Ilie (2000, 2001)
Etichete: gigi becali , adrian ilie , titlu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...