Exclusiv ADIO, Rapid! Mișcarea decisivă făcută de Adrian Mutu pentru plecarea din Giulești
articol scris de Digi Sport07.07.2023, 12:47
Adrian Mutu (44 de ani) s-a decis: pleacă de la Rapid și o va prelua pe Neftci Baku, fosta formație a lui Laurențiu Reghecampf (47 de ani).
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Adrian Mutu pleacă de la Rapid și semnează cu Neftci Baku
Digi Sport a aflat că, joi seara, cel poreclit "Briliantul" a semnat draftul de contract cu gruparea din Azerbaijan, pe care o va prelua oficial în câteva zile.
Adrian Mutu va pleca la Neftci Baku alături de membrii staff-ului de la Rapid, iar pașapoartele au fost deja depuse la Ambasada Rusiei, pentru obținerea vizelor.
Neftci Baku se află în această perioadă în cantonament în Rusia, unde va ajunge și Adrian Mutu în cursul zilei de luni, când va semna și contractul cu noua sa echipă.
Având în vedere faptul că antrenorul nu i-a înștiințat până acum pe conducătorii Rapidului despre negocierile cu formația azeră, cel mai probabil el plănuiește să achite clauza unilaterală de reziliere, în valoare de 200.000 de euro.
Neftci Baku participă la turneul amical Match TV, alături de Zenit Sankt Petersburg, Steaua Roșie Belgrad și Fenerbahce.
În primul amical al verii, Neftci Baku a fost învinsă de Zenit cu 3-1. Sâmbătă, de la ora 19:30, azerii joacă următorul meci de verificare, cu Steaua Roșie Belgrad.
Duelul cu Fenerbahce, primul cu Adrian Mutu pe banca lui Neftci Baku, este programat sâmbătă, 15 iulie, de la ora 14:00.
Lista cu antrenori pentru Rapid: Șumudică, Bergodi, Pancu, Măldărășanu și Isăilă
Lista posibililor antrenori doriți de Rapid este una consistentă, iar timpul nu este deloc aliatul giuleștenilor.
Marius Șumudică, Cristiano Bergodi, Marius Măldărășanu, Daniel Pancu și Daniel Isăilă sunt persoane cu trecut în Giulești, mai lung sau mai scurt.
Dintre toți, doar Marius Măldărășanu este sub contract, cu Hermannstadt, în timp ce toți ceilalți lunt liberi și pot semna repede.
Citește și:
- Suma pe care Neftchi Baku trebuie s-o plătească pentru a-l lua pe Mutu de la Rapid! Angelescu: ”Sunt șanse mai mari”
- Răsturnare de situație! Conducerea Rapidului s-a răzgândit: în ce condiții poate pleca Adrian Mutu
- ”Te-ai întoarce la Rapid dacă pleacă Mutu?”. Marius Șumudică a răspuns imediat
Etichete: adrian mutu , neftci baku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...