Exclusiv Adi Popa a semnat pe un an cu FCSB! "Dennis Man poate sta pe bancă, de ce să nu stea?"
16.08.2019, 15:49Gigi Becali a confirmat că transferul lui Adi Popa (31 de ani) s-a realizat, iar jucătorul urmează să ajungă la echipă. Mai mult, finanțatorul de la FCSB a afirmat că "Motoreta" îi poate lua locul lui Dennis Man (20 de ani), în echipa antrenată de Vergil Andronache.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Imediat după calificarea în play-off-ul Europa League, obținută în fața cehilor de la Mlada Boleslav, Becali a anunțat că va achiziționa un nou jucător, dar unul pe care lumea deja îl cunoaște.
Întrebat care va fi rolul lui Adi Popa la echipă, Gigi a explicat: "Da, ne-am înțeles, urmează să vină. Va juca omul care câștigă meciul. Va juca ăla mai bun. În grupele Europa League trebuie să îi plasăm pe cei tineri, dar în campionat va juca cine merită cel mai mult, Man poate să stea pe bancă, de ce să nu stea?".
Din informațiile Digi Sport, Popa a semnat pe un an cu FCSB, unde va evolua sub formă de împrumut de la Reading.
În cazul în care FCSB va trece de Vitoria Guimaraes și se va califica în grupele competiției, Becali vrea ca antrenorul să utilizeze cât mai mulți jucători tineri, pentru a-i putea vinde.
Adrian Popa, împrumutat de Reading în ultimele două sezoane
Popa, cumpărat de englezi în ianuarie 2017 pentru 600.000 de euro de la FCSB, a fost împrumutat în primul sezon, la Al Taawon (Arabia Saudită).
Ulterior, a revenit la echipa din Championship, însă a fost din nou împrumutat, de data aceasta la Ludogorets, pentru care a strâns 10 meciuri stagiunea trecută.
Acum, discuțiile dintre părți sunt avansate și vineri va avea loc runda finală de negocieri, însă mutarea nu e 100% sigură, așa cum a lăsat Becali impresia.
Un singur gol a marcat românul în cele 17 meciuri disputate pentru Reading, în toate competiţiile.
Adi Popa a evoluat în 210 partide pentru FCSB, a marcat 25 de goluri și a oferit 46 de pase decisive.
Dennis Man s-a accidentat în meciul cu FC Botoșani
Dennis Man (20 de ani) s-a accidentat și n-a mai putut continua, în înfrângerea cu 2-0 a FCSB-ului, în fața lui FC Botoșani. Man a aflat că accidentarea sa nu este chiar atât de gravă. Potrivit estimărilor, va reveni pe gazon în aproximativ două luni.
Man s-a lăsat singur pe gazon, fără a fi lovit de nimeni după ce a simțit dureri crunte la gamba piciorului stâng. Aproape instant, mijlocașul de bandă a izbucnit în lacrimi, fiind speriat și de faptul că devenea un nou pacient al Clinicii FCSB, acolo unde mai sunt deja și altți colegi de-ai săi, toți jucători cu nume.
După o ecografie dar și un examen RMN, doctorii i-au transmis lui Man că perioada în care va sta departe de gazon va fi de o lună și jumătate, ceea ce înseamnă că Dennis va putea juca iar într-un meci oficial pe la finalul lui septembrie, susține Fanatik. Asta, desigur, dacă nu vor apărea complicații.
Etichete: gigi becali , adi popa , fcsb , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...