Adi Petre a avut un mesaj important după ce a adus victoria Farului Constanța: ”Îmi doresc și eu să fiu titular!”
articol scris de Digi Sport07.11.2021, 18:06
Farul Constanța s-a impus cu scorul de 1-0 în fața Universității Craiova, în etapa 15 din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marcatorul unicului gol al partidei a fost atacantul Adi Petre, introdus pe teren de Gheorghe Hagi în locul lui Jefte Betancor cu doar două minute înainte să înscrie.
Adi Petre a avut un mesaj important după ce a adus victoria Farului Constanța: ”Îmi doresc și eu să fiu titular!”
Adi Petre a mărturisit la interviul de la finalul partidei cu Universitatea Craiova că și-ar dori să fie inclus în primul unsprezece alcătuit de Gică Hagi, însă nu grăbește lucrurile și este convins că atunci când va sosi momentul va fi pregătit.
”Da, am marcat pe final. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, mi-am ajutat echipa. Sperăm să vină și alte victorii în următoarele meciuri. Mi-am făcut un obicei din chestia asta. Îmi fac treaba, asta este una dintre calitățile mele, cea de a ataca spațiile, mingea, știu unde vine, o simt și cred că mi-am făcut treaba astăzi și sper să mi-o fac și pe viitor.
Mă simt foarte bine. Probabil se vede în statisticile mele, în evoluțiile mele. Sunt liniștit, domnul Hagi îmi oferă ceea ce am nevoie și cred că voi progresa și mai mult în viitor. Nu știu, nu pot să spun. Depinde de mine, în primul rând, apoi de planurile tactice ale domnului Hagi. Nu trebuie decât să îmi fac treaba. Dacă joc 10 minute, 5 minute, intru tot timpul să marchez.
Îmi doresc și eu să fiu titular, dar, când va veni momentul, sper să fiu pregătit și să îmi fac treaba cât mai bine. Deocamdată sunt bucuros că am reușit și așa, în ultimele minute, să aduc victoria. Echipa o simt foarte bine, chiar dacă am pierdut ultimul meci.
Am fost motivați și, cum a spus și domnul Reghecampf, chiar dacă nu am fost de acord noi ca echipă cu declarațiile dânsului, i-am dovedit că nu asta a făcut diferența în meciul cu FCSB, ci pragmatismul și eficiența în fața porții”, a declarat Adi Petre la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei Farul Constanța - Universitatea Craiova 1-0
Etichete: liga 1 , gica hagi , farul constanta , universitatea craiova , adrian petre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...