Exclusiv Adevăratul salariu al lui Reghecampf la Universitatea Craiova. De la venituri de milioane la realitatea crudă a Ligii 1
articol scris de Digi Sport05.08.2021, 09:38
Laurenţiu Reghecampf (45 de ani) s-a întors în campionatul României după mai mulţi ani în care a activat la echipe din Golf. Zonă cu bani foarte mulţi, cu salarii de milioane achitate străinilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce a semnat cu Universitatea Craiova un contract pe doi ani s-a spus că Reghe va încasa un salariu de 500.000 de euro anual, informaţie pe care nici Craiova, nici tehnicianul nu au dezbătut-o vreodată.
15.000 de euro, adevăratul salariu al lui Reghecampf la Universitatea Craiova
Ar fi fost de departe cel mai mare salariu din Liga 1, numai că au fost destui oameni convinşi că Mihai Rotaru nu plăteşte nimănui un asemenea venit, jucător sau antrenor.
De fapt, din contractul semnat de cele două părţi reiese că Reghecampf primeşte 15.000 de euro pe lună, deci 180.000 de euro pe sezon. Iar la finalul campionatului, în funcţie de locul din clasament, ar putea lua în jur de 35.000 de euro pentru punctele obţinute. Din primele între 200 şi 400 de euro per punct, dar numai dacă se clasează pe podium.
Despre Reghecampf, Becali a spus că lua 4 milioane de dolari la Al Wahda
Pentru că a coborât de la salariile imense avute anii trecuţi la Al Hilal, Al Wasl şi Al Wahda, antrenorul care a câştigat două titluri cu Steaua va primi bonusuri importante, însă nu colosale. Antrenorul Craiovei va lua 500.000 de euro dacă ar duce echipa în grupele Champions League, deci nu un milion de euro, cum s-a speculat după ce a preluat echipa.
- La un moment dat, Gigi Becali a declarat că la Al Wahda arabii i-au mărit salariul lui Reghecampf de la 2,4 milioane la 4 milioane de dolari.
De asemenea, bonusurile de Europa League şi Conference League pentru antrenor sunt 300.000 de euro, respectiv 150.000 de euro.
Dacă vreuna dintre părţi decide să rezilieze unilateral înţelegerea, cu un preaviz de 14 zile, va trebui să achite 300.000 de euro în termen de o lună.
Etichete: laurentiu reghecampf , contract reghecampf , salariu reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...