Video Exclusiv Acuze grave la adresa șefilor lui Dinamo! ”Îi iau de tâmpiți pe cei cărora li se adresează! Manipulare ieftină”
articol scris de Digi Sport29.10.2020, 19:55
La Dinamo situația este departe de a fi una liniștită. Noul acționariat nu a achitat banii promiși, echipa a ajuns la patru eșecuri consecutive în Liga 1 iar fanii par a-și pierde răbdarea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Narcis Răducan a ieșit public și i-a certat pe șefii alb-roșiilor pentru faptul că se plâng mereu de probleme cu care se confruntă.
Acuze grave la adresa șefilor lui Dinamo! ”E ca și cum te-ai duce într-o țară și spui hai să ne ducem la fraierii ăia”
”Sunt lucruri pe care nu le înțeleg. În primul rând, simt așa în aer un soi de manipulare și am văzut că și suporterii au sesizat asta.
Cred că ar fi bine să clarificăm ceva legat de preluare. Când ai posibilitățile financiare să preiei o echipă faci un audit, ceea ce s-a și întâmplat. Ei bine, este exclus să mai apară ceva important, pentru că se semnează acte.
Asta, că tot apar datorii noi, nu există! Cei care declară asta, ori iau de tâmpiți pe cei cărora li se adresează, pentru că e ca și cum te-ai duce într-o țară și spui 'hai să ne ducem la fraierii ăia, că ei nu știu cum se face o tranzacție între două companii'.
Nu există, puteți întreba și un avocat, eu am intrebat. Este absolut imposibil să apară ceva nou. Au zis că suntem surprinși că au apărut datorii din 2019. Nu există așa ceva, este o manipulare ieftină!”, a spus Narcis Răducan, prezent în studioul emisiunii Liga Digi Sport.
Narcis Răducan: ”Nu vor putea vinde pe nimeni. Vor merge numai pe minus!”
Narcis Răducan a mai spus că nu are încredere în planul financiar propus de noul acționariat de la Dinamo și a explicat și de ce.
”În al doilea rând, nu este un proiect rentabil din punct de vedere financiar. De ce spun asta?
Domnul Șerdean a spus că ei au preluat clubul cu 5 milioane de euro, datorii. În condițiile în care au ridicat bugetul de salarii foarte mult, astronomic aș spune, la alte 5 milioane, plus celelalte cheltuieli curente se vor duce la finalul anului la -10 milioane de euro. Dacă nu joci în cupele europene, atunci anul viitor vei avea alte -5 milioane de euro.
Lotul era configurat ca să și vândă, dar au semnat contracte doar cu jucători în vârstă. Dacă nu vor lua campionatul, singura performanță viabilă sezonul acesta, atunci, automat, vor trebui să caute alți jucători.
Deci, nu s-au gândit la o proiecție pe plan mediu, pentru că nu vor putea vinde pe nimeni. Deci, vor merge numai pe minus”, a mai spus Răducan.
Strategia de transferuri de la Dinamo, criticată. ”Nu am văzut club serios care să facă asta!”
Nu în ultimul rând, Narcis Răducan a mai spus că nici strategia de transferuri nu este una demnă de un club de top.
”Și, în al treilea rând, nu sunt de acord să iei jucători numai dintr-o țară. Nu am văzut un club serios care să facă asta. Spaniolii au jucători de valoare, dar nu toți se adaptează. De aceea e bine să iei din mai multe zone sau din mai multe țări.
Mie, aceste lucruri nu-mi plac. Aș vrea să fiu contrazis, nu am nimic cu ei”, și-a încheiat atacul Narcis Răducan, la Digi Sport.
VIDEO cu declarațiile lui Narcis Răducan legate de conducerea lui Dinamo
Etichete: narcis raducan , galerie dinamo , conducere dinamo , program dinamo , meciuri dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...