Acuze grave la adresa lui Mircea Rednic. ”Nu e, mă, normal, la valoarea ta. A pierdut vestiarul!”
21.12.2018, 22:31VIDEO Astra - Dinamo 4-1 | Roș-albii au terminat în genunchi anul 2018. Învinși fără drept de apel pe teren, cu așa-zișii ultrași care au admonestat-o pe Andreea Hanca, soția mijlocașului Sergiu Hanca, imaginea echipei lui Mircea Rednic este deplorabilă în acest moment. Pentru acest întreg ”tablou” este considerat vinovat însuși tehnicianul ”câinilor”. Cristian Munteanu, unul dintre foștii portari ai grupării din ”Ștefan cel Mare”, campion al Ligii 1, îi reproșează ”Puriului” faptul că a preluat echipa într-un moment total nepotrivit. Mai mult, Rednic este acuzat că a pierdut și vestiarul, din cauza deciziilor luate în ultima vreme.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Dumnezeu nu doarme și probabil că a fost o palmă și pentru ce i-a făcut lui Claudiu Niculescu! Pentru că Rednic a greșit, el trebuia să vină la Dinamo în momentul în care se termină turul sau în iarnă. Punct! Mai ales că era Claudiu Niculescu, un fost jucător de-al lui. El nu trebuia să accepte.
Nu e normal, mă, la valoarea ta, că ești Rednic! Și ai și un lot de play-off! Nu ai de primele 3, dar de play-off îl ai clar. Nu i-a ieșit, nu a găsit speech-ul bun, nu a fost inspirat”, a spus, la Pro X, cel poreclit ”Babicu’”.
Cristi Munteanu: ”Dinamo nu se va bate la retrogradare!”
Cristi Munteanu este convins că victoria cu Craiova a fost întâmplătoare și spune că nu doar Rednic este vinovat pentru dezastru. ”Discursul lui a fost prost de atunci, și-a pierdut vestiarul, iar meciul cu Craiova a fost un foc de paie! Lui Rednic îi rămâne să pregătească sezonul viitor. El are vina lui, dar și jucătorii ar trebui să fie mai ambițioși, să joace pentru ei. Nu știu ce blocaj e acolo, în vestiar, că ei trebuie să joace bine și să câștige meciuri indiferent că e Andone, Bratu, Rednic sau Lucescu.
N-am văzut orgoliul jucătorilor, n-am văzut reacție din partea lor. Rednic a avut și șansă cu Voluntari sau Craiova, dar nu da bine în CV-ul lui eliminarea cu Miercurea Ciuc și înfrângerile cu 1-4, 0-3...”, a mai spus Munteanu.
În final, fostul goalkeeper al dinamoviștilora mai spus ce crede el despre viitorul lui Mircea Rednic pe banca tehnică a lui Dinamo. ”Eu cred că e unul dintre cei mai valoroși antrenori români ai momentului, dar uite că de dată asta nu i-a ieșit.
Cred că Negoiță va avea răbdare cu el, pentru că nu-și permite să-l demită și pe el. Nu se va bate la retrogradare, dar va fi la fel că în sezonul trecut”, a mai spus Cristian Munteanu.
Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , astra dinamo , cristian munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...