Acuzații dure la adresa lui Dusan Uhrin Jr., din partea unui jucător de la Dinamo: ”Acest antrenor m-a omorât!”
articol scris de Digi Sport01.06.2022, 20:55
Serge Desire Azankpo (29 de ani) s-a arătat extrem de supărat pe antrenorul său de la Dinamo, Dusan Uhrin Jr., deoarece s-a pregătit foarte bine, dar nu a beneficiat de șansele pe care, consideră el, le-ar fi meritat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru moment, Serge Azankpo și Dusan Uhrin mai aparțin de Dinamo. Aproape sigur, cei doi vor pleca cât de curând pe drumurile lor. Atacantul originar din Benin se va întoarce în ligile inferioare din Franța, la Dunkerque, iar Dusan Uhrin, cel mai probabil, va rămâne în Grecia, unde a plecat imediat după returul cu ”U” Cluj.
Serge Azankpo, despre Dusan Uhrin Jr.: ”Nimeni nu a înțeles de ce nu am mai jucat!”
Africanul este trist la gândul că Dinamo a retrogradat în acest sezon, însă arată cu degetul către antrenorul Dusan Uhrin Jr., cel care nu l-a folosit mai mult în acest final de sezon. Chiar dacă s-a accidentat la debut, Azankpo a revenit și s-a antrenat cot la cot cu colegii săi. Cu toate acestea, a fost considerat ”inutilizabil” de Uhrin.
”Îmi pare rău de retrogradare. Este o situație foarte tristă. Totuși, acest antrenor m-a omorât. Nu m-a băgat să joc, deși mă antrenam cu echipa și am tras din greu la antrenamente. Pentru nimic, se pare. Mi-a oferit 25 de minute, am jucat bine, am marcat, am mai contribuit la 2 goluri, dar după n-am mai fost luat în lot. Nimeni nu a înțeles motivul. Mi s-ar fi părut normal să-mi ofere mai multe șanse. Nu am venit aici în vacanță, aveam nevoie să joc și sunt convins că aș fi ajutat echipa!
Acum sunt la echipa națională, mă concentrez pe următoarele două meciuri contra naționalelor Senegalului și Mozambicului. În acest moment, aceste partide reprezintă cel mai important obiectiv pentru mine!”, a declarat Serge Desire Azankpo, conform playsport.ro.
După ce s-a accidentat la debut, într-un meci cu FC Botoșani, pe 7 februarie, Azankpo mai bifat următoarele minute pentru ”câini” la două luni și jumătate distanță! A marcat un gol și a contribuit la altele două, în victoria contra celor de la Academica Clinceni, scor 5-1.
- În barajul de menținere/promovare în Liga 1, Dusan Uhrin Jr. i-a preferat în detrimentul său pe Christian Irobiso, Vlad Morar și Mirko Ivanovski.
Etichete: dusah uhrin , serge desire azankpo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...