”Acum, nu contează cine ne antrenează, poate să vină și Mourinho!” Moke știe care e problema Stelei
05.03.2017, 14:08VIDEO Steaua - ASA Târgu Mureș 1-1. Wilfred Moke (29 de ani), singurul fotbalist al roș-albaștrilor care s-a dus să dea mâna cu fanii după meci, a caracterizat sec și simplu întreaga situație de la fosta campioană.
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Chiar dacă Laurențiu Reghecampf a luat, pentru prima dată, întreaga vină asupra sa, Moke spune că de fapt jucătorii sunt vinovați pentru situația în care a ajuns echipa și că niciun antrenor nu poate rezolva problema, în afara lor.
”Eu cred că acum nu contează cine ne antrenează, poate să vină și Mourinho!. Noi suntem jucători, noi trebuie să schimbăm situația asta și nu trebuie să dăm vina pe altcineva.
Noi trebuie să ne schimbăm. Eu cred că dacă nu vom schimba mentalitatea... Trebuie să avem mentalitatea pe care am arătat-o după golul lor. Cred că nu avem probleme să câștigăm un meci sau să ne îndeplinim obiectivul, dar pentru asta trebuie să jucăm”, a spus Moke.
Francezul a vorbit de mai multe ori, în timpul flash-ului, despre mentalitatea jucătorilor, dar și despre atitudine, atribute care le-au lipsit în ultima vreme steliștilor.
”Am vrut să câștigăm meciul, dar am arătat asta abia după ce am încasat noi un gol. Trebuie să jucăm cu mai mult curaj dacă vrem să luăm campionatul”, a completat Moke.
Etichete: moke steaua , steaua asa 2-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Elena Lasconi, vizată de decizia Curții Constituționale prin care a cerut Biroului Electoral...