Acționarii majoritari ai lui Dinamo, ”puși la zid” înainte de Anul Nou: ”Pare barbar, primitiv, pornografic”
articol scris de Digi Sport31.12.2023, 22:16
Dinamo București nu a înregistrat cele mai bune rezultate în acest sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După 21 de etape ”scurse” din sezonul regulat, ”Câinii Roșii” se află pe locul al 15-lea (penultimul) în SuperLigă, cu 13 puncte acumulate, la 10 puncte distanță de următoarea clasată, Poli Iași (23 de puncte în 21 de etape). De asemenea, ”alb-roșii” au părăsit Cupa României încă din faza grupelor.
În acest context, unul dintre acționarii minoritari ai formației din Ștefan cel Mare a criticat deciziile pe care le-au luat Andrei Nicolescu (administratorul special al lui Dinamo), Răzvan Zăvăleanu (administratorul juridic) și Eugen Voicu (patronul) în acest sezon la trupa ”alb-roșie”
Dinamo Socios: ”Să îți asumi salvarea clubului din poziția actuală pare barbar, primitiv, pornografic”
Concret, Dinamo Socios, grupul care deține o mică parte din acțiunile clubului din Ștefan cel Mare, a subliniat că actualii conducători ai ”Câinilor Roșii” nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-i asigura formației bucureștene rămânerea în SuperLiga la finele acestei stagiuni.
”Să îți asumi salvarea clubului, din poziția actuală, cu mijloacele pe care le ai la dispoziție (de fapt, pe care nu le ai), așteptând ca altcineva, total neimplicat, să scoată la suprafață o societate în care ești acționar majoritar, fără vreo pretenție, pare nebunesc, barbar, primitiv, pornografic.
Rezolvăm, improvizăm, dregem... pe banii cui...!? Cine își asumă să înregimenteze jucători capabili să scoată aproape maximum din puținele etape rămase, rezolvând, în paralel, și litigiile jucătorilor care, clar, vor trebui să plece?”, au transmis reprezentanții Dinamo Socios pe pagina de Facebook.
Dinamo Socios: ”Potențiale transferuri ar fi trebuit anunțate la sfârșitul meciului cu Voluntari”
De asemenea, reprezentanții Dinamo Socios au susținut că acționarii ”Câinilor Roșii” trebuiau să mute pe piața transferurilor încă de la sfârșitul partidei cu FC Voluntari (câștigată de Dinamo, pe teren propriu, cu scorul de 1-0), ultima jucată de bucureșteni înainte de pauza competițională.
”Oricum, discutăm despre niște potențiale transferuri care ar fi trebuit anunțate la sfârșitul meciului cu Voluntari, pregătite din timp, semnate, parafate, ceea ce ar fi însemnat că Dinamo, în acest moment, are un plan bine stabilit.
Recent, am aflat că nu ar fi vreo tragedie dacă am încerca să revenim, încă o dată, din eșalonul cu care tindem să ne obișnuim, deși ni se flutură în fiecare zi date și informații referitoare la stabilitatea financiară”, au mai spus cei de la Dinamo Socios.
Mai mult, reprezentanții acestei grupări au susținut că eșecul pe plan sportiv înregistrat de Dinamo în acest sezon ar fi fost cauzat de faptul că cei aflați în actuala conducere administrativă a lui Dinamo nu ar fi, de fapt, trup și suflet pentru ”Câinii Roșii”.
”Atunci, poate că lipsa adevăraților dinamoviști din club ar putea fi o cauză a eșecurilor pe toate planurile. (...) În prezent, oricât ne-am strădui, este evidentă absența acestor oameni, deși asociația noastră a tras nenumărate semnale de alarmă în acest sens.
Doar specialiști în calculatoare, ,«indispensabili» unei grupări în situația noastră... Einstein spunea că este o nebunie să faci același lucru, iar și iar, așteptându-te ca rezultatul să fie diferit! Noi suntem altfel!”, au conchis cei de la Dinamo Socios.
Etichete: dinamo bucuresti , dinamo socios , andrei nicolescu , eugen voicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...