"Acoperindu-i, nu faci nimic". Dănciulescu, certat în direct: "Dinamo nu mai are nevoie de oameni cu bun simț"
11.12.2018, 20:30Ionel Dănciulescu s-a întors la Dinamo după două luni și două săptămâni, așa cum Digi Sport a anunțat în exclusivitate, însă nici bine nu a revenit în Ștefan cel Mare, că a și fost luat la rost. În direct la Digi Sport, fostul atacant a fost certat de un alt fost dinamovist, Dănuț Lupu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vezi mai jos dialogul dintre cei doi:
Dănuț Lupu: Danciu, ești fratele meu, dar schimbă puțin tactica asta. Nu e bună!
Ionel Dănciulescu: La ce te referi?
Dănuț Lupu: La discursurile tale. Ascultă-mă, tu ești un tip corect, dar nu îți place să intri în conflicte. Să spui lucrurilor pe nume, să te iei de Mircea când e nevoie. Ești mai apreciat când spui totul, decât când acoperi unele lucruri.
Ionel Dănciulescu: Păi am spus...
Dănuț Lupu: Înțelegeți că nu faceți bine ce faceți. Nu e ok că l-ați dat afară pe Penedo. Nu e el de vină cu nimic. Eu cred că Dinamo are nevoie de cineva, și eu m-aș bucura să fii tu persoana aia, care să dea trezirea. Acoperindu-i pe x, pe y, pe z, nu faci nimic. E de vină Popovici? Nu, nu are nicio vină. Sper ca Mircea și tu Danciu să puteți da trezirea. Ești prea diplomat. Ai prea mult bun simț, Dinamo nu mai are nevoie de oameni cu bun simț.
Ionel Dănculescu: Degeaba urlăm noi, dacă jucătorii nu au rezultate.
Dănuț Lupu: Danciu, tu știi bine la ce mă refer! Și tu ai fost fotbalist și îți dai seama ce contează într-o situație ca asta. Când o să fii realist o să se trezească și jucătorii.
Ionel Dănciulescu a revenit la Dinamo la 6 săptămâni după ce își anunțase plecarea
Mircea Rednic a fost cel care a insistat ca "Danciu" să revină la clubul din Ștefan cel Mare. Dănciulescu ocupă funcția de team manager și va sta pa bancă, alături de antrenor.
Pe 21 septembrie, Ionel Dănciulescu și-a anunțat plecarea de la Dinamo, în direct la Digi Sport, chiar pe teren, înaintea meciului Poli Iași - Dinamo, după 5 ani în care a ocupat mai multe funcții în club: de la director sportiv, la antrenor, pentru o scurtă perioadă, iar apoi director general, după ce a avut o carieră glorioasă și ca jucător al alb-roșiilor.
La începutul lunii octombrie, Dănciulescu a ajuns la Farul, unde a fost manager sportiv timp de o lună, până pe 22 noiembrie.
Etichete: ionel danciulescu , danciulescu dinamo , danut lupu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...