Galerie Foto Academia dă rezultate! Dacă în Liga 1 nu-i iese, FCSB e campioană naţională la U15
23.06.2018, 13:55Academia celor de la FCSB, care este situată la Berceni, începe să dea și rezultate. Echipa de juniori U15 a roș-albaștrilor a câștigat, sâmbătă dimineața, titlul național după o finală fără istoric cu UT Arad, scor 4-0. Golurile micuților fotbaliști de la FCSB, care au evoluat în tricouri complet galbene, au fost marcate de Cristian Batanași (18), Claudiu Negoescu (45), Andrei Pandele (49) si Alex Patlagica (57-autogol). De asemenea, Pandele, care a fost și căpitanul FCSB a fost desemnat ”Jucătorul Finalei”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB U15: 1. Ștefan Florica – 2. Grigoraș Pantea, 4. Marius Barabaș, 6. Robert Popescu (25. Andrei Zătreanu, 47′), 8. Andrei Pandele (cpt), 9. Claudiu Negoescu (21. Adrian Niță, 67), 10. Cristian Batanași, 13. Alexandru Trifan, 14. Alexandru Crap (18. Petru Avram, 59), 19. Ionuț Neacșu (7. Marius Ciobanu, 56), 20. Raul Bolohan (5. Robert Jerdea, 65).
Rezerve neutilizate: 23. Cristian Stefan, 24. Fabrizio Constantin.
Antrenor: Lucian Mezei
Galerie Foto
Oficialii roș-albaștrilor, sub comanda lui Vasile Geambazi, unul dintre nepoții lui Gigi Becali, au pus la punct baza de copii și juniori din Berceni, una despre care susțin că este la nivel de top european. Despre Academia Steaua a vorbit și Massimo Pedrazzini (60 de ani), cel care îndeplinește rolul de directorul tehnic. Tehnicianul italian este încântat de condițiile de care dispune, dar a explicat și care este marea problemă legată de o astfel de investiție.
Prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, Pedrazzini a făcut apel la mentalitate și a spus că aceasta este marea problemă cu care se confruntă întreg staff-ul tehnic la nivel de juniori.
”În acest moment, Academia îndeplinește multe condiții extraordinare pentru o activitate de copii și juniori. Numai că, în afara de terenuri și alte construcții care sunt în plan, mai este nevoie de o schimbare de mentalitate. Primul lucru pe care oamenii nu-l înțeleg este acela că este nevoie de răbdare. Anumiți copii au debutat deja la prima echipă, unii și în Liga 1, plus că Nicolae Dică și-a făcut un obicei din a chema la prima echipă, la antrenamente, trei, patru sau chiar cinci jucători, pentru că vrea să-i vadă cum se mișcă, cum evoluează.
În plus, portarii de la primele trei echipe vin și se antrenează o dată pe săptămână cu Marius Popa, antrenorul cu portarii, o persoană extrem de bine pregătită”, a dezvăluit Pedrazzini la ”Matinal”.
Etichete: fcsb , baza fcsb , fcsb u15 , mezei fcsb , fcsb u15 campioni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...