Exclusiv A venit replica de la Dinamo, după ce Dorin Rotariu a refuzat oferta
articol scris de Digi Sport03.01.2024, 18:58
Dorin Rotariu (28 de ani) a intrat în timp record pe ”lista neagră” de la FCSB și în această iarnă a fost ofertat de Dinamo.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Deși o mutare în ”Ștefan cel Mare” nu i-ar fi adus o diminuare a salariului și ar fi câștigat în continuare 20.000 de euro pe lună, Dorin Rotariu a refuzat să meargă la Dinamo, despre care spunea, la un moment dat, că este echipa sa de suflet.
Replica lui Răzvan Zăvăleanu, după ce Dorin Rotariu a refuzat-o pe Dinamo
La câteva săptămâni după ce Dorin Rotariu i-a spus ”nu” lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, a reacționat și nu s-a ferit să-l ”înțepe” pe fotbalist.
”Brandul (n.r. că ești dinamovist) ți-l dau acțiunile, nu modul în care vorbești. În momentul în care acest jucător a semnat cu FCSB, cred că a arătat că e un pur sportiv profesionist.
Conduita lui nu este de blamat, dar nu putem vorbi aici de Rotariu cum am vorbi de Florentin Petre sau multe alte exemple de jucători dedicați sufletește acestei echipe.
E o chestie de înțeles într-o lume foarte mercatilă, n-am niciun fel de problemă. Nu e vreo supărare, fiecare își alege direcția”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Dorin Rotariu și Damjan Djokovic i-au spus ”nu” lui Dinamo
În aceeași perioadă în care au existat discuțiile cu Dorin Rotariu, Dinamo a negociat și pentru transferul lui Damjan Djokovic, alt fotbalist care nu mai e dorit de FCSB.
Răspunsul croatului a fost același pe care l-a dat și Dorin Rotariu. Damjan Djokovic și-a argumentat poziția prin faptul că nu vrea să meargă la o echipă de play-out, care luptă pentru menținerea în prima ligă.
Etichete: dorin rotariu , razvan zavaleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...