A venit nota de plată pentru Rapid, după haosul de la finalul meciului cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport08.09.2021, 16:39
Rapid a fost amendată drastic de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal pentru incidentele de la finalul meciului cu Universitatea Craiova, încheiat 1-2.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Comisia a decis să sancționeze clubul giuleștean, organizator al partidei de pe Arena Națională, cu 22.500 de lei.
VIDEO cu incidentele de după Rapid - Universitatea Craiova:
Amenzi drastice date de Comisie după Rapid - Universitatea Craiova
În același timp, și Universitatea Craiova a fost amendată cu 5.000 de lei.
”În baza art.82.1 și 3.a) și c) din RD, raportat la art.83.2.d) din RD, se sanționează clubul FC Rapid 1923 cu o penalitate sportivă de 22.500 lei;
În baza art.82.2 și 3.b), raportat la art.83.2.c), cu aplicarea art.54.2 din RD, se sancționează clubul Universitatea Craiova cu penalitate sportivă de 5.000 lei”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină.
Incidentele la finalul meciului Rapid - Universitatea Craiova
După ultimul fluier al partidei de pe Arena Națională, suporterii Rapidului au aruncat cu obiecte în teren, unul dintre ele, o sticlă de plastic cu apă, fiind aproape să-l lovească pe antrenorul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, cel care n-a fost atins doar datorită intervenției unui steward.
De asemenea, fanii giuleșteni prezenți la stadion au făcut imposibilă ieșirea de pe gazon a jucătorilor Universității Craiova prin tunel.
Din acest motiv, craiovenii au părăsit suprafața de joc prin locul rezervat ambulanței, ajungând ulterior în zona vestiarelor prin parcare.
Etichete: comisia de disciplina , rapid - universitatea craiova , amenda rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...