A venit ”nota de plată”, după bătaia de la Dinamo - UTA Arad. Amenzi și interdicții pe stadioane
articol scris de Digi Sport09.03.2024, 11:09
Dinamo București a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat din SuperLigă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Toate cele cinci meciuri decisive pentru stabilirea ultimelor două formații din play-off au început cu opt minute întârziere, din cauza scandalului dintre suporterii prezenți pe ”Arcul de Triumf”.
Jandarmeria a dat amenzi în valoare de 85.500 de lei pentru incidentele de la ”Arcul de Triumf”
Galerie Foto
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat sâmbătă că au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 85.500 de lei, după incidentele grave de la meciul Dinamo - UTA Arad, de vineri seară, de pe Stadionul Arcul de Triumf.
Înaintea meciului, mai multe brigăzi ale celor două formaţii s-au bătut pe străzile din jurul arenei, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. Suporterii echipei UTA Arad au fost susţinuţi de suporterii celor de la CSA Steaua.
Potrivit Jandarmeriei, au fost constatate şi întocmite două acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 85.500 de lei, astfel:
- 14 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare;
- o sancţiune contravenţională în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie.
Opt suporteri au primit interdicții să mai asiste la competiții sportive
Totodată, au fost aplicate opt sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de la şase luni la un an.
În acelaşi context, Poliţia Capitalei desfăşoară măsuri specifice de cercetare la faţa locului, fiind deschis un dosar penal "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”tulburare a ordinii şi liniştii publice”.
În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat legislaţia în vigoare, potrivit news.ro.
Incidente ”Arcul de Triumf”
Etichete: dinamo , suporteri , amenzi , uta arad , jandarmeria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...