Oficial A semnat cu Universitatea Craiova: contract până în 2028
articol scris de Digi Sport18.06.2024, 19:28
Universitatea Craiova a anunțat transferul extremei Carlos Mora (23 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Carlos Mora a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil până în 2028.
Universitatea Craiova a terminat pe locul 3 în sezonul trecut de SuperLigă și vrea ca în noua stagiune să se bată pentru trofee.
Carlos Mora a semnat cu Universitatea Craiova până în 2028
Universitatea Craiova a anunțat transferul lui Carlos Mora prin intermediul unei postări pe rețelele sociale.
”OFICIAL | Bine ai venit la Știința, Carlos Mora! Știința realizează a doua mutare a verii, transferându-l în Cetatea Băniei pe Carlos Mora de la formația de primă ligă din Costa Rica, LD Alajuelense.
Astăzi, Universitatea Craiova a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani cu internaționalul costarican în vârstă de 23 de ani. El va purta tricoul cu numărul 17 și va ajunge în această seară în cantonamentul din Austria.
Carlos este un fotbalist polivalent, postul său principal fiind cel de extremă dreapta, dar a mai evoluat atât în flancul stâng, cât și în linia de mijloc. 216 meciuri, 33 de goluri și 41 de pase decisive sunt cifrele realizate la fostul său club, în timp ce pentru Echipa Națională a evoluat în 8 partide.
Mult succes în alb-albastrul Științei, Carlos!”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.
Universitatea Craiova l-a mai transferat în această perioadă pe portarul Silviu Lung Jr (35 de ani).
Universitatea Craiova, cantonament în Austria
Jucătorii Universității Craiova s-a reunit pe 10 iunie, după două săptămâni de vacanţă şi s-au pregătit câteva zile în Bănie.
Luni, 17 iunie, delegația din Oltenia a zburat spre Salzburg, Austria, țara unde Costel Gâlcă a dorit să efectueze al doilea cantonament al verii. Jucătorii Universității Craiova vor rămâne în Austria până pe data de 1 iulie.
În stagiul din Austria, Universitatea Craiova va disputa patru meciuri amicale: pe 24 iunie, contra echipei poloneze Legia Varşovia, pe 26 iunie cu o altă echipă poloneză, Slask Wroclaw, pe 29 iunie, cu campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, iar pe 30 iunie, cu Jablonec.
Etichete: transfer universitatea craiova , carlos mora , carlos mora universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...