Video Exclusiv A semnat cu Dinamo pentru a se răzbuna pe Steaua. "Becali mi-a spus că nu voi mai juca fotbal"
23.09.2016, 14:52Daniel Oprița (35 de ani), fostul atacant al celor de la Steaua și de la Dinamo, dar actual antrenor al celor de la Juventus București, din Liga 2, a povestit, printre altele, de ce a plecat de la gruparea roș-albaștrilor pentru a semna cu rivala.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, Oprița a explicat că a dorit să le ”plătească o poliță” celor de la Steaua.
”Da, așa a fost, am vrut să mă răzbun. Când m-am dus la Dinamo mai aveam șase luni de contract cu Steaua, dar nu mai doream să prelungesc, pentru că eram tentat de o plecare în străinătate.
În acea iarnă s-au mai jucat două etape din retur și la meciul de la Craiova m-am accidentat grav. În autocar, în drum spre stadion, de la hotel, Stelian Stancu a spus că simte ceva și că nu poate juca iar eu, care nu eram titular, m-am trezit trimis în teren. Și am jucat până în minutul 13 când mi-am rupt piciorul”, a povestit fostul atacant.
După acea accidentare, pentru Oprița a urmat o perioadă destul de grea.
”M-am operat, după care am plecat la tratament la Bologna, dar acolo nu m-a mai căutat nimeni de la Steaua. Eram descumpănit, dar m-a sunat Cristi Borcea care mi-a propus să vin la Dinamo. Nici atunci cei de la Steaua n-au reacționat.
Mi-aduc amine că Gigi Becali a spus că oricum nu voi mai juca fotbal și că pot să mă duc la Dinamo. În acel moment, am zis că mă voi răzbuna, că voi reveni eu pe Ghencea și că le voi da gol”, a continuat Oprița.
Actualul antrenor a mai dezvăluit însă că a regretat destul de repede trecerea de la Steaua la Dinamo
”Mi-a părut rău după aceea, după două săptămâni. Nu vreau să-i supăr pe cei de la Dinamo, dar este o diferență mare între Steaua și Dinamo!”, a mai spus Oprița la Digi Sport.
Etichete: steaua , dinamo , steaua-dinamo , daniel oprita juventus bucuresti , oprita steaua dinamo , oprita contract steaua dinamo , oprita razbunare steaua dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...