A picat transferul? De Amorim s-a antrenat cu FCSB, deşi Becali a anunţat plecarea brazilianului
26.08.2017, 16:44Transferul lui William De Amorim la APOEL pare să fi intrat din nou în impas. Deşi patronul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că brazilianul a fost vândut în schimbul sumei de 200.000 de euro, jucătorul s-a pregătit azi alături de roş-albaştri.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Antrenorul vicecampioanei, Nicolae Dică, a confirmat că există anumite probleme şi că o decizie finală în privinţa transferului se va lua în zilele următoare.
"Au fost discuţii cu cei din Cipru, s-a discutat despre un împrumut al lui acolo, apoi a căzut această variantă. Acum două zile am vorbit cu patronul şi cu Meme şi ştiam că o să meargă în Cipru. Deocamdată nu s-a făcut acest transfer. Vom vedea în zilele următoare dacă se mai face acest transfer sau nu", a declarat Dică.
Iniţial, Becali a fost de acord cu un împrumut al lui De Amorim la echipa care a eliminat Viitorul în preliminariile Ligii Campionilor, urmând ca APOEL să-l ia definitiv pe fotbalistul de 25 de ani după un sezon. Afacerea a intrat, însă, în impas, dar, după o singură zi, cele două părţi au reuşit să se pună de acord.
"Pe Amorim l-am dat astăzi la APOEL Nicosia. L-am vândut cu 200.000 de euro. A plecat astăzi. Nu l-am dat împrumut, că au zis că nu îl vor împrumut, l-am dat așa și gata. Nu putea să mai joace la noi, acolo sunt prea mulți pe locul ăla", a anunţat Becali, ieri, la Digi Sport.
Cu toate acestea, fostul jucător al Astrei Giurgiu, despre care Becali spunea că îl va vinde cu 10 milioane de euro, după ce a plătit 700.000 de euro în schimbul său, nu a mai ajuns în Cipru şi continuă să se antreneze cu ceilalţi elevi ai lui Dică.
Etichete: steaua , liga 1 , gigi becali , apoel , william de amorim , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...