A început bătălia pe piaţa transferurilor. Un internaţional de tineret, disputat de Dinamo şi CFR
20.05.2014, 16:05În această vară, mai mult ca sigur, vom asista la una dintre cele mai austere campanii de transferuri în condiţiile dificultăţilor financiare evidente în fotbalul românesc.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Majoritatea formaţiilor încearcă să se orienteze către jucători liberi de contract, pentru a economisi sumele plătite cluburilor. Bătaia este foarte mare pentru fotbaliştii tineri aflaţi în această situaţie. Cum nu sunt foarte mulţi, vom asista la veritabile dueluri pentru semnătura unui tânăr de perspectivă.
Un exemplu concret este cel al timişoreanului Claudiu Belu (foto, dreapta). Fundaşul dreapta de la ACS, internaţional de tineret, se află de mai mult timp în vizorul celor de la Dinamo, numai că pe fir au intrat de curând şi cei de la CFR Cluj, astfel că indiferent dacă bănăţenii se vor salva sau nu de la retrogradare, Belu, care îşi încheie în vară contractul, se va muta fie la Cluj, fie la Bucureşti.
20 de ani are Claudiu Belu
300.000 de euro e cota de piaţă a fundaşului
21 de meciuri a bifat Belu la ACS Poli în acest sezon, în toate competiţiile
Etichete: dinamo , cfr cluj , transfer , acs poli timisoara , claudiu belu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...