A fost primul care a semnat cu Dinamo, acum așteaptă derby-ul cu FCSB: ”Joc doar din elan, pot și 3 meciuri!”
articol scris de Digi Sport05.09.2021, 08:11
Constantin Nica a fost primul jucător semnat de Dinamo după ridicarea interdicției la transferuri - fundașul de 28 de ani se antrenase, de altfel, în ultimele 7 luni cu echipa alb-roșiilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
El ar putea redebuta chiar în ”Eternul derby” - FCSB - Dinamo se joacă duminica viitoare, în direct la Digi Sport 1, de la ora 21.00.
”Am semnat pe doi ani. Aștept de șapte luni momentul ăsta! După șapte luni de antrenamente zi de zi îți dai seama că mă simt pregătit.
Pot să joc și trei meciuri, nu numai unul! Primul meci o să fie cel mai ușor. Cu FCSB o să joc doar din elan!
Trebuie câștigat, fiindcă e rivala noastră și vrem să le facem acest cadou suporterilor care ne ajută cu tot ce pot. O să ne motiveze mult mai tare acest lucru.
Sper să câștigăm și chiar cred că putem. Noi nu ne bazăm pe faptul că ei au mulți accidentați și sunt într-un moment prost”, a declarat Constantin Nica pentru fanatik.ro.
Constantin Nica: ”Fiecare jucător cu experiență a ales să stea în cameră cu câte un tânăr”
Gruparea din Ștefan cel Mare a devenit frenetică pe piața transferurilor și i-a ”repatriat” pe Gabi Torje și Cosmin Matei și va face alte câteva mutări interesante, precum atacantul Mirko Ivanovski și portarul Plamen Iliev.
”Torje și Matei sunt jucători care ne pot ajuta foarte mult, cu mare experiență și de calitate. Aveam nevoie de aceste transferuri și vine de la sine înțeles că ne vor ajuta și aveam mare nevoie de ei.
Critici sunt la orice nivel! Se transferă jucători de sute de milioane de euro și sunt criticați, dar la nivelul nostru! Nu trebuie să aplecăm urechea la ce spun unii și alții despre transferurile lui Dinamo.
Stau cu Florescu în cameră, am zis să ne luăm fiecare câte un copil să mai vorbim. Fiecare jucător cu experiență și-a ales să stea în cameră cu câte un tânăr. Sunt bineveniți jucători noi. Suntem deschiși și e important să fie un pic de concurență pe posturi că asta ne ajută”, a mai spus Constantin Nica.
Etichete: constantin nica , gabriel torje , cosmin matei , fcsb - dinamo , constantin nica dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...