”A fost o mare onoare!” Anunțul de ultimă oră al lui Penedo, portarul lui Dinamo
17.08.2018, 13:36Jaime Penedo (36 de ani), portarul lui Dinamo Bucureşti, şi-a anunţat joi retragerea din selecţionata Panama, cu care a participat în această vară la Cupa Mondială de fotbal din Rusia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”A fost o mare onoare să vă reprezint, sunteţi şi veţi fi mereu cea mai mare mândrie a mea. Mulţumesc fiecărei persoane cu care am împărţit acest drum: antrenori, angajaţi şi, desigur, colegii mei de la echipa naţională”, a scris Penedo într-un mesaj postat pe contul său Instagram.
"De acum înainte te voi vedea din afară, nu eşti doar un tricou, eşti mândria unei ţări, bucuria, tristeţea şi visul latent al unui popor care vrea să te vadă triumfând mereu. Mulţumesc tuturor celor din Panama, mă simt foarte onorat pentru toată afecţiunea şi respectul dumneavoastră. Este imposibil să-mi exprim întreaga recunoştinţă şi apreciere în aceste rânduri. Am petrecut împreună momente unice şi irepetabile. Mă despart de tine şi de toţi aceşti suporteri care te iubesc", a adăugat portarul panamez.
Jaime Penedo, care va împlini luna viitoare 37 de ani, a fost desemnat de două ori cel mai bun goalkeeper de la Gold Cup, campionatul pe naţiuni al zonei CONCACAF, în 2005 şi 2013, când Panama a ocupat de fiecare dată locul secund.
De asemenea, el a câştigat Copa Centroamericana cu naţionala ţării sale, în 2009, fiind desemnat tot de două ori portarul competiţiei, în 2011 şi 2014, când panamezii au ocupat poziţia a treia.
La Cupa Mondială 2018, Penedo a apărat poarta selecţionatei Panama în toate cele trei meciuri disputate .
Etichete: dinamo , transferuri dinamo , portar dinamo , penedo , dinamo penedo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...