Exclusiv A fost la un pas de EURO 2024, dar acum trăiește momente grele
articol scris de Digi Sport01.05.2024, 22:33
Andrei Borza (18 ani) reprezenta, până nu demult, o variantă pentru postul de fundaș stânga al naționalei Românei, dar după episodul nefericit de la Rapid, situația sa s-a schimbat radical.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anton Petrea crede că Borza nu e un ”fotbalist pierdut”
După ce giuleștenii au pierdut meciul din Copou, cu Poli Iași, scor 1-3, în etapa 27 din sezonul regulat din SuperLiga, puștiul venit de la Farul a mers în club să petreacă alături de Alexandru Albu (30 de ani).
Despre situația lui Borza, care trece prin momente grele, a vorbit și Anton Petrea (49 de ani), liber de contract din vara anului trecut, după despărțirea de U Cluj.
”A făcut o greșeală, e tânăr. N-a fost momentul cel mai potrivit ca să facă ieșirea aceea. Mai ales că venea și după o înfrângere, cea de la Iași. Nu trebuia să se expună.
Până la urmă, e un regulament de ordine interioară, dar e un tânăr care promite, care putea fi în vizorul naționalei, mai ales că evoluțiile sale au fost destul de bune.
Cred că l-a afectat acest episod. Trebuie să treacă cât mai repede peste el, e tânăr, are calități pentru a ajunge un fotbalist bun”, a spus Petrea, invitat în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
În ce meciuri îl mai poate impresiona Andrei Borza pe Edi Iordănescu, pentru a-l convinge pe selecționer, să îl convoace pentru EURO 2024:
- CFR Cluj - Rapid (05.05.2024), în etapa a 8-a din play-off
- Sepsi - Rapid (10.05.2024), în etapa a 9-a din play-off
- Rapid - FCSB (18.05.2024), în etapa a 10-a din play-off
Cifrele lui Andrei Borza:
- 1.500.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Borza, potrivit Transfermarkt.
- 35 de meciuri a jucat Andrei Borza, până acum, în sezonul 2023-2024. Fundașul a reușit doua pase de gol.
- 72 de meciuri și 3 goluri a acumulat Borza în fotbalul profesionist, în toate competițiile, atât la Farul, cât și la Rapid.
- Andrei Borza a cucerit un titlu de campioană, în sezonul 2022 - 2023, pe vremea când juca la Farul.
”Te mai gândești la EURO?” Andrei Borza a dat răspunsul pe loc
La mai bine de două luni, Andrei Borza a vorbit din nou despre ”escapada” pe care a avut-o alături de Alexandru Albu. Mai mult, fundașul Rapidului a dezvăluit că încă se gandește la convocarea la naționala României, pentru turneul final din Germania.
Fotbalistul din ”Giulești” vrea să dea totul, în ultimele meciuri pe care Rapid le mai are de jucat, în play-off-ul SuperLigii.
”(n.r. Ce ai învățat din episodul cu Albu?) Am învățat că trebuie să gândesc de două ori un lucru, că trebuie să comunic și să întreb familia dacă e bine sau nu. Am făcut o greșeală și mi-a părut rău, dar acum am trecut peste.
Am vorbit la meci (n.r. cu Gică Hagi) când au venit pe Giulești. Mi-a zis că trebuie să muncesc în continuare și să arăt că-s cel mai bun.
(n.r. Te mai gândești la EURO?) Da, normal că mă gândesc. De asta și muncesc. Voiam să fiu acolo, dar vedem ce se întâmplă. Acum trebuie să avem rezultate cât mai bune”, a spus Andrei Broza, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Etichete: edi iordanescu , anton petrea , andrei borza , borza rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...