9 jucători noi la Dinamo, alţi 11 pe listă. N'Doye, aproape să revină în Ştefan cel Mare
17.06.2013, 11:00Dinamoviştii s-au reunit luni dimineaţă, la ora 10:30, în Ştefan cel Mare, sub comanda noului antrenor, Gigi Mulţescu, a secundului Daniel Timofte şi a preparatorului fizic Dorel Chiriac. Roş-albii au avut o scurtă şedinţă în vestiar, urmată de un antrenament uşor, la care au participat 33 de jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marţi dimineaţă, dinamoviştii se vor prezenta la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, pentru a efectua vizita medicală şi, până vineri, elevii lui Mulţescu se vor pregăti în Bucureşti.
"Câinii" vor pleca pe 22 iunie în primul stagiu de pregătire din această vară, la Poiana Braşov, unde vor sta 8 zile. Pe 1 iulie, dinamoviştii vor pleca în cel de-al doilea cantonament al verii, în Anglia.
Revine N'Doye?
Dinamo se poate lăuda cu 9 jucători noi prezenţi la reunire: Andrei Vaştag, Adrian Popa II, Collins Fai, Papa Abdullay, Joel Thomas, Thomas Black, Florentin Matei, Vladimir Brankovic şi Zoltan Kovacs.
Roş-albii mai sunt în negocieri cu alţi 15 fotbalişti, iar cel mai sonor nume care ar putea ajunge în Ştefan cel Mare este Ousmane N'Doye. Senegalezul de 35 de ani şi-a încheiat conturile cu FC Vaslui şi s-a arătat dispus să revină la Dinamo. Dacă va accepta salariul oferit de şefii roş-albilor, va pleca la Poiana Braşov, în primul cantonament al verii.
9 jucători noi la reunire:
Collins Fai (20 de ani, fundaş dreapta/stânga)
Pape Abdoulaye Ndaw (19 ani, atacant)
Adi Popa II (23 de ani, mijlocaş defensiv, revenit după împrumut)
Joel Thomas (25 de ani, mijlocaş ofensiv)
Andrei Vaştag (19 ani, mijlocaş defensiv)
Florentin Matei (mijlocaş centra, în probe)
Zoltan Kovacs (28 de ani, portar - probe)
Vladimir Brankovic (27 de ani, fundaş stânga)
Tom Black (24 de ani, mijlocaş central - în probe)
Alţi jucători care sunt în negocieri cu Dinamo:
Antonio Asanovic (21 de ani, fundaş central - CS Severin contestă transferul)
Mirza Hasanovic (22 de ani, mijlocaş defenisv - CS Severin contestă transferul)
Alexandre Durimel (23 de ani, fundal central)
Valentin Lazăr (23 de ani - mijlocaş dreapta)
Marian Savu (20 de ani, mijlocaş central)
Mamadou Camara (22 de ani, atacant)
Ionuţ Şerban (19 ani, mijlocaş central, Sportul)
Alexandru Zaharia (23 de ani, mijlocaş stânga, Oţelul)
Ousmane N'Doye (35 de ani)
Andreas Calcan (19 ani, mijlocaş ofensiv)
Octavian Ursu (18 ani, atacant)
Altfel, francezul Karim Boutadjine va părăsi gruparea din Ştefan cel Mare, așa cum s-a întâmplat și cu fratele lui Mario Balotelli, Enoh Barwuah.
Lotul prezent la reunire:
Ionel Dănciulescu, Alexandru Curtean, Srdjan Luchin, Dragoş Grigore, Sorin Strătilă, Steliano Filip, Cristian Bălgrădean, Constantin Nica, Laurenţiu Rus, Cătălin Munteanu, Eugen Crăciun, Sergiu Homei, Alexandru Scutaru, Cosmin Matei, Nicolae Muşat, Marius Alexe, Andrei Cristea, Dorin Rotariu, Raphael Stănescu, Alexandru Dandea, Mansaly Boubacar, Alin Dobrosavlevici, Radu Andrei, Andrei Manyur, Andrei Vaştag, Adrian Popa II, Collins Fai, Papa Abdullay, Joel Thomas, Thomas Black, Florentin Matei, Vladimir Brankovic şi Zoltan Kovacs.
Mircea Axente şi Kristijan Naumovski au fost învoiţi de la primul antrenament al sezonului.
Etichete: transferuri dinamo , reunire dinamo , dinamo lot , noutati dinamo , reunire lot dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...