550.000 euro/golul! Atât a costat-o pe Dinamo faptul că a refuzat oferta Stelei pentru Gnohere în toamnă
06.01.2017, 20:20Dinamo a acceptat în această seară oferta Stelei, urmând a primi 250.000 de euro pentru Gnohere, fotbalist căruia îi expira contractul cu formaţia din Ştefan cel Mare în vară. Pentru a nu-l pierde gratis, Negoiţă a acceptat oferta roş-albaştrilor, însă aceasta este mult sub ce îi oferise Becali în toamnă: atunci, patronul vicecampioanei anunţa că s-a înţeles cu Gnohere şi că i-ar fi dat rivalei 800.000 de euro pentru transfer.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Din dorinţa de a rămâne în relaţii foarte bune cu fanii şi sperând că îl va convinge pe vârf să semneze prelungirea, oficialii lui Dinamo par să fi luat o hotărâre mai degrabă neinspirată în toamnă, când au refuzat să îi dea drumul "Bizonului" la Steaua pentru 800.000 de euro. Acum conducerea "câinilor" a fost nevoită să accepte o ofertă de peste trei ori mai mică, iar aportul vârfului francez în această perioadă a fost de neglijat.
Concret, atacantul şi-a pierdut postul de titular, o perioadă fiind chiar trimis la echipa secundă. În total, în acest sezon, Gnohere are în campionat 5 goluri, dar doar un gol a fost marcat după ce patronul Stelei a anunţat transferul, în ultima zi de mercato din toamnă.
Cu mai puţin de trei ore înainte de deadlineul din septembrie, patronul vicecampioanei a susţinut că a făcut o ofertă de 800.000 de euro pentru vârf, însă nu a primit vreun răspuns. "Eu am fost contactat de o persoană. Mi-a spus aşa: "Îl vreţi?". "Da, îl vreau". "Vor un milion pe el". "Nu dau un milion, dau 600.000 euro!". Am ridicat la 700.000 euro şi, acum o oră, la 800.000 euro. Nu am primit niciun răspuns", povestea Becali la momentul respectiv.
Traducând acum, după noile coordonate, formaţia din Ştefan cel Mare a pierdut 550.000 de euro refuzând oferta din toamnă a Stelei. Altfel spus, singurul gol marcat de francez în campionat începând din septembrie până în prezent a costat-o pe Dinamo peste jumătate de milion de euro.
Etichete: gnohere dinamo , gnohere , dinamo transfer gnohere , gnohere transfer steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...