Craiova - FCSB 0-1. Teixeira a adus victoria într-un final tensionat, cu două eliminări. Titlul se decide în ultima etapă
14.05.2018, 23:04
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a rezistat eroic în Bănie şi a împins lupta pentru câştigarea titlului în ultima etapă. Roş-albaştrii au învins-o la limită pe CS U Craiova, scor 1-0, Filipe Teixeira marcând golul prin care oltenii au suferit prima înfrângere pe noul stadion.
Oltenii au început ca din tun şi au avut două şanse importante de a deschide scorul. Mai întâi, Mitriţă a fost blocat in extremis de Bălgrădean. Apoi, mijlocaşul alb-albaştrilor a executat ideal un corner, dar devierea lui Băluţă nu a schimbat tabela.
Vicecampionii s-au trezit înainte de pauză. Teixeira a încercat o execuţie spectaculoasă, iar Florin Tănase şi-a trecut în cont o ratare uriaşă.
După pauză, căpitanul roş-albaştrilor a fost imitat Tiago Ferreira, a cărui lovitură de cap a fost respinsă de Bălgrădean cu o intervenţie cât un titlu. Nici Zlatinski nu a putut să îl învingă pe portarul lui FCSB, din afara careului.
La cealaltă poartă, cu patru minute înainte de final, Filipe Teixeira a marcat golul victoriei, după o fază creată de Florin Tănase şi o respingere neconvingătoare a lui SCreciu, abia intrat pe teren.
În ultimele minute, Ovidiu Haţegan a arătat două cartonaşe roşii. Schimbat deja, Pintilii a fost trimis la cabine, iar Junior Morais a fost eliminat în prelungiri, după ce a primit al doilea "galben".
UPDATE 20:10: Imagini cu gazonul de la Craiova, care se prezintă în condiţii bune.
UPDATE 19:50 - Autocarul roş-albaştrilor a ajuns la stadion, care va fi arhiplin la meciul din această seară. Budescu a coborât ultimul, el părând afectat de faptul că este doar rezervă.