4 luni fără bani la Pandurii. "Sunt jucători veniți în ianuarie care n-au luat niciun salariu!"
28.04.2016, 22:25După o primă parte a sezonului în care a arătat că ar putea pune probleme chiar și pentru primele două locuri, Pandurii a suferit, în iarnă, o lovitură puternică, tocmai când intrase în play-off și începea cu adevărat lupta pentru supremație în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Problemele financiare s-au adâncit, iar jucătorii și staff-ul clubului au primit ultimul salariu în luna decembrie. Jucătorii legitimați în acest an - în frunte cu Antal și Ropotan - nu au primit niciun ban din salarii și antrenorul Edi Iordănescu a tras un semnal de alarmă. La rândul său, mai are contract timp de 10 zile cu gruparea gorjeană și așteaptă momentul negocierii unuia nou.
În această săptămână, l-a chemat și pe primarul din Tg. Jiu în vestiar, pentru a-i asigura pe jucători că încă sunt sprijiniți de la cel mai înalt nivel și că se fac eforturi pentru rezolvarea tuturor problemelor.
"Se fac eforturi majore de către factorii de decizie, cei care se ocupă de destinele echipei, însă, în momentul de față, realitatea este tristă, din păcate. Ultimul salariu a fost luat pe decembrie, deci sunt 4 luni aproape de neplată de salarii și cel mai grav este că acest lucru a venit exact când noi am intrat în play-off și aveam nevoie de cât mai mult sprijin. Însă echipa asta sunt sigur că va avea viață în continuare și se vor găsi soluții. Există un sentiment de frustrare și poate mereu va rămâne o întrebare în capul nostru, dacă s-ar fi putut mai mult, dacă nu ne pierdeam sprijinul...", a declarat Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Gândiți-vă că sunt jucători care au venit în ianuarie, care au semnat cu noi în ianuarie și n-au primit niciun salariu, pentru că nu au apucat, fiindcă ultimul salariu a fost dat în decembrie. Sunt 5-6 jucători care au venit, în frunte cu Ropotan, cu Antal, jucători importanți pentru noi, care sunt de 4 luni la Pandurii și n-au luat un salariu", a adăugat antrenorul de la Pandurii Tg. Jiu.
Viitorul lui Edi Iordănescu la Pandurii este neclar, dar spune că rămânerea este prima opțiune: "În momentul de față, totul este neclar. Eu, personal, mai am încă 10 zile de contract, vom trage linie, vom analiza, Pandurii va fi primul club, așa cum am spus, cu care voi discuta. Dacă vor fi perspective financiare, adică măcar un echilibru, cât de cât, financiar, atunci sigur că e și munca mea de un an și jumătate aici și m-aș bucura să mergem cu echipa într-o cupă europeană și să ne jucăm din nou șansa, la anul, pentru un obiectiv important".
"Chiar ieri (n.r. miercuri, 27 aprilie) a venit domnul primar la noi în vestiar, l-am rugat să vină și să vorbească puțin la echipă, să simtă băieții sprijin pentru că mai e puțin, suntem pe final și e important să terminăm cu capul sus. Știm că factorii de decizie fac eforturi, Narcis Răducan, de dimineață până seara, nu face decât să alerge în toate direcțiile să găsească rezolvări. Până acum am reușit s-o ducem până la capăt, am reușit să ținem acest grup unit, să nu ne trezim cu memorii, băieții au dat dovadă de caracter extrem de mult, însă sunt lucrurile neclare și aștept și eu să se rezolve. Nu pot să spun că nu e nicio soluție, se fac eforturi să se găsească una. În momentul de față nu e nimic clar", a mai spus Iordănescu junior.
Pentru Pandurii urmează meciul cu Steaua, din etapa a 9-a a play-off-ului din Liga 1.
Steaua - Pandurii se joacă duminică, 1 mai, de la ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: salarii pandurii , iordanescu pandurii , restante pandurii , pandurii restante , probleme financiare pandurii , iordanescu probleme financiare pandurii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...