3 amicale pentru FCSB, în Spania. Dinamo Kiev, adversar de lux. Programul complet al roș-albaștrilor
04.01.2019, 17:03FCSB și-a anunțat programul de pregătire din această iarnă. Vicecampioana va disputa în Spania trei meciuri amicale, cu FC Luzern, Shanghai Greenland Shenhua și Dinamo Kiev, ultimul fiind un adevărat test pentru noul antrenor al roș-albaștrilor, Mihai Teja.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB se va reuni sub comanda lui Mihai Teja pe 8 ianuarie, atunci când va avea loc vizita medicală. Roș-albaștrii vor efectua o ședință de pregătire pe 9 ianuarie, iar pe 10 ianuarie vor pleca în Spania, la Costa del Sol.
”Trei partide amicale în Spania!
FCSB va începe pregătirea de iarnă pe 8 ianuarie 2019, atunci când este programată vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.
Pe 10 ianuarie, roș-albaștrii se vor deplasa spre Marbella, unde vor efectua un cantonament până pe 24 ianuarie și unde vor fi cazați la Hotelul Melia Marbella Banus. FCSB va disputa, în Spania, trei partide amicale, după cum urmează:
- 17 ianuarie - FCSB - FC Luzern (Elveția)
- 20 ianuarie - FCSB - Shanghai Greenland Shenhua FC FC (China)
- 23 ianuarie - FCSB - FC Dynamo Kyiv (Ucraina)”, au anunțat bucureștenii, pe contul oficial de Facebook.
Dunărea Călărași - FCSB, primul meci oficial pentru Mihai Teja
După 21 de etape disputate în Liga 1, FCSB se află pe poziția secundă, cu 40 de puncte, la 6 lungimi în spatele liderului CFR Cluj. Primul meci oficial din 2019 pentru echipa lui Mihai Teja va fi împotriva Dunării Călăraşi, sâmbătă, 2 februarie, în etapa a 22-a a Ligii 1. Duelul va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: cantonament fcsb , amicale fcsb , fcsb spania , fcsb dinamo kiev , program pregatire fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...