20 de ani de la debutul lui Dănciulescu în Liga 1, competiție în care deține recordul de prezențe: 515
06.10.2013, 09:34Duminică, 6 octombrie, s-au împlinit exact 20 de ani de la debutul lui Ionel Dănciulescu în primul eșalon din România. Danciu, pe atunci în vârstă de 16 ani, debuta la Electroputere, într-un meci cu Universitatea Craiova. S-a terminat 2-2, iar de atunci atacantul lui Dinamo a strâns 514 meciuri în Liga 1, record absolut al competiției, în care a înscris 214 goluri, fiind al doilea în topul golgheterilor all-time, după Dudu Georgescu (252 de goluri). Cum în partida contra Ceahlăului a intrat pe teren în minutul 74, Dănciulescu a ajuns acum la 515 meciuri în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
„Parcă mai ieri am debutat, au fost și momente bune și mai puțin plăcute. Poate aș fi putut să joc mai mult în străinătate, dar am compensat în campionatul nostru și am ajuns la niște cifre frumoase”, a declarat Ionel Dănciulescu, la aniversarea a 20 de ani de la debutul său în Liga 1, pentru Click.
”Le mulţumesc din suflet celor de la Electroputere şi un plus peste toţi are domnul Ion Pârvulescu de la Slatina, care m-a descoperit şi m-a învăţat primii paşi în fotbal, o să-i fiu recunoscător toată viaţa. Nu mă gândeam că o să joc 20 de ani în Liga I. Eu pe interior mă simt mai verde decât mulţi, mai am contract până în vară şi vom vedea ce va fi, dar îmi doresc să mai joc, e clar că mai pot. Când mă retrag vreau să am o funcţie administrativă, nu antrenor pentru că aş fi mereu cu bagajele la uşă", a mai declarat Danciugol, marcator a 41 de goluri în Cupa României, unde este golgheterul competiției.
Electroputere Craiova, Dinamo București, Altay Izmir, Steaua București, Shandong Luneng și Hercules Alicante sunt echipele la care a evoluat, în carieră, atacantul Ionel Dănciulescu.
Etichete: danciulescu , ionel danciulescu , aniversare , dinamo ceahlaul , 20 de ani , 514 meciuri , 214 goluri , electroputere , danciugol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...