Exclusiv 12 transferuri nu sunt de ajuns la CFR. ”Mai vin doi jucători!”. Strategia lui Petrescu la derby-urile cu FCSB și Dinamo
30.06.2017, 19:14CFR Cluj este echipa din Liga 1 care a transferat cei mai mulți jucători în acest mercato. Obiectivul noului patronat din Gruia este calificarea în grupele Champions League, ediția 2018-2019, astfel că misiunea lui Dan Petrescu nu se anunță deloc a fi una ușoară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deocamdată echipa se află în cantonament în Slovenia, acolo unde ”Bursucul” a primit jucători pe bandă rulantă. Cel mai recent sosit, chiar azi, este Emanuel Culio, în fapt o revenire, dar CFR este aproape de a mai perfecta alte două transferuri. Altfel spus, ardelenii se vor baza pe 14 jucători în viitorul sezon.
”Lotul nu este definitivat. Chiar azi, direct de la aeroport, a venit Culio și mai vin doi jucători zilele viitoare. Este vorba despre un portar și despre o extremă stânga în spatele vârfului.
Cu ei vom începe campionatul, după care vom vedea, pentru că mai avem timp până la finalul lui august, când se va încheia perioada de mercato, să vedem cum stăm”, a spus Bogdan Mara, într-o intervenție ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Oficialul clujenilor a dezvăluit că vor mai fi și jucători care vor pleca de la CFR.
”Vor și pleca jucători de la noi, dar să vedem cum se vor finaliza discuțiile. Sunt negocieri pentru trei jucători tineri, printre care și Horj. El are două oferte din două campionate de top, unul fiind Serie A TIM”, a mai spus Mara, la Digi Sport.
Jucătorii transferați de CFR Cluj până în acest moment: Culio, Hoban, A. Vlad, Hamed, M. Coman, Balic, Vera, Vinicius, Pelayo, Bokila, Luchin și Manea.
Dan Petrescu este conștient că misiunea sa nu va fi deloc una ușoară, mai ales că va avea în FCSB un adversar redutabil, dar ”Bursucul” s-a gândit deja cum să abordeze cele mai importante meciuri din viitorul campionat. ”L-a dat de gol” chiar bunul său prieten Ilie Dumitrescu. Expertul Digi Sport a dezvăluit ÎN DIRECT la ”Fotbal Club” strategia pe care Petrescu a utilizat-o pentru a câștiga Cupa Chinei.
”Am stat de vorbă cu Dan Petrescu și mi-a spus că va schimba formula de start în funcție de adversar. Să nu vă mire că poate contra Stelei nu va juca cu Bokila, ci cu un 9 fals, deși va însemna să țină ambii atacanți pe bancă.
Așa a câștigat Cupa Chinei. Mi-a spus că a lăsat pe bancă cei mai buni doi jucători, un brazilian și un alt jucător, care făceau diferența. La ședința tehnică le-a spus celor doi că vor intra și că vor face diferența, dar pe parcurs, după ce va trece perioada complicată”, a spus Petrescu, la Digi Sport.
Etichete: cfr cluj , transferuri cfr cluj , achizitii cfr cluj , culio cfr cluj , portar cfr cluj , culio cfr clujâ , mara cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...