Exclusiv Diagnosticul pus de medici, în cazul accidentării lui Florin Tănase. Verdict crunt
04.10.2016, 12:37UPDATE 12:35: Florin Tănase a efectuat azi un RMN, după accidentarea suferită în meciul cu CS U Craiova. Verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptură de ligament încrucişat anterior cu leziune de ligament colateral intern la genunchiul stâng.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbalistul Stelei va pleca în următoarele zile la Roma, unde va fi operat de doctorul lui Francesco Totti, profesorul Pier Paolo Mariani.
Teoretic, după o astfel de accidentare, un fotbalist revine pe teren în aproximativ 6 luni, însă antrenamentele pot fi începute în ultimele săptmâni ale perioadei de recuperare. Astfel, Tănase ar putea prinde puţin de pregătirea de iarnă a Stelei.
Profesorul Mariani (foto) este unul dintre cei mai apreciaţi medici din Italia, la serviciile sale apelând de-a lungul timpului jucători celebri, precum Totti, Aldair, Emerson, Amauri, Vucinic, Nesta, Miccoli, Quagliarella, Mexes sau Insigne.
Lucian Goian este singurul român care a mai fost operat de Mariani, în 2010, pe vremea când evolua la Dinamo.
UPDATE 22:30 Potrivit informaţiilor oferite de emisiunea de pe Digi Sport 1, Fotbal Club, steliştii se tem de ce e mai rău în cazul lui Tănase.
Deşi mijlocaşul ofensiv nu a efectuat încă RMN-ul (acesta va fi făcut marţi şi va arăta exact de ce natură este accidentarea), surse apropiate roş-albaştrilor au relatat că există posibilitatea ca fotbalistul să stea departe de gazon şase luni. O astfel de perioadă de indisponibilitate ar însemna, cel mai probabil, probleme serioase la ligamente (ruptură).
"Operația nu înseamnă mare lucru, recuperarea după o asemenea accidentare e horror! Trebuie răbdare și nervii tari", a explicat un specialist pentru Gazetă.
O veste teribilă pentru Reghecampf nu doar din punct de vedere al faptului că fostul jucător al Viitorului se integrase excelent în mecanismul Stelei, dar şi al regulii din Liga 1 privind prezenţa unui fotbalist eligibil pentru U21 în teren. În acest moment, doar Ovidiu Popescu, Dennis Man, Alexandru Tudorie şi Rareş Enceanu sunt variante pentru primul "11" din acest punct de vedere, însă niciunul nu a dat randamentul scontat. Foarte posibil, dacă marţi se confirmă că Tănase are ruptură de ligamente, Becali va decide în iarnă să transfere un tânăr talentat din Liga 1 pentru ca performanţele echipei să nu fie afectate.
Convocat la naţionala U21 de Dulca, "Tase" a fost deja înlocuit cu Mihai Căpăţână (FC Voluntari). Tricolorii mici vor disputa un meci cu Bulgaria, contând pentru calificarea la Euro.
Rămâi pe digisport.ro pentru a afla primul verdictul oficial al medicilor în cazul Tănase
VIDEO Steaua - CS U Craiova 2-1. ”Roș-albaștrii” s-au distanțat la 6 puncte de principalele urmăritoare, CS U și Viitorul, în clasamentul Ligii 1, și par să nu aibă deocamdată adversari în lupta pentru titlu.
Totuși, Laurențiu Reghecampf l-a pierdut pe Florin Tănase, un jucător important al Stelei, primul verdict fiind că fotbalistul venit de la Viitorul ar avea probleme la ligamentele încrucișate. ”Tase” s-a rupt în minutul 28, acuzând dureri la genunchi.
VIDEO CU ACCIDENTAREA LUI TĂNASE
”Tănase va face marți un RMN și vom vedea, dar din ce spune doctorul e o accidentare destul de gravă, Sunt accidentări pe care mai mult le-am provocat noi. A simțit o durere foarte mare la genunchi. Doctorul crede că sunt ligamentele. A fost un meci încins, ambele echipe doreau să câștige
Prima repriză trebuia să mai marcăm o dată și nu mai aveam nicio problemă. V-am spus că nu mă interesează cine ține pasul. Mă interesează să câștigăm toate meciurile. Nu exista nicio favorită”, a comentat Reghecampf, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO CU DECLARAȚIILE LUI REGHECAMPF
După primele 11 etape, Steaua a acumulat 26 de puncte, având un bilanț de 8 victorii, două egaluri și un singur eșec. Pe următoarele două poziții se află CS U Craiova și Viitorul, cu câte 20 de puncte fiecare.
VIDEO Imagini cu Tănase după meci
Etichete: steaua reghecampf , accidentare tanase , reghecampf tanase , tanase cs u
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...