Ziua decisivă pentru Ancelotti. Italianul își va rezilia contractul cu PSG
24.06.2013, 12:14De când a fost clar că Jose Mourinho va pleca de la Real Madrid, președintele “galacticilor“, Florentino Perez, a avut în minte un singur lucru: să încerce, pentru a treia oară, să-l aducă pe “Santiago Bernabeu“ pe Carlo Ancelotti.
Tehnicianul italian n-a fost deloc greu de convins, mai ales că și el își dorea să plece de la PSG. Problemele adevărate au apărut în momentul în care șeicii, care patronează campioana Franței, s-au opus transferului. Până la urmă, după interminabile discuții, oficialii lui PSG s-au lăsat înduplecați și l-au numit la echipă pe Laureant Blanc.
În aceste condiții, Ancelotti a început toate demersurile pentru a-și rezilia contractul cu francezii, ultimul pas înainte de a-și pune semnătura pe noul contract cu Real.
Tehnicianul, în vârstă de 54 de ani, trebuie să se întâlnească azi cu reprezentanții francezilor pentru a pune la punct ultimele detalii legate și de plata clauzei, care se pare că este în valoare de 4,5 milioane de euro.
Ancelotti a precizat că Leonardo, directorul sportiv al parizienilor, știa din ianuarie despre decizia sa, chiar dacă exista clauza potrivit căreia contractul se prelungea automat cu încă un sezon dacă PSG termina în primele trei. Italianul și-a motivat hotărârea prin lipsa de încredere pe care a simțit-o din partea conducerii clubului, care a negociat pe ascuns cu Arsene Wenger.
Toate aceste aspecte l-au făcut pe Ancelotti să rămână ferm pe poziție și să anunțe că va pleca, chiar dacă nu va avea oferte.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Etichete: ancelotti , ancelotti real madrid , amcelotti psg , situatie ancelotti , ancelotti isi reziliaza contractul cu psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...