Zinedine Zidane își betonează defensiva pentru sezonul următor! Ce fundaș vrea Realul să aducă
12.04.2020, 12:44Real Madrid ar putea realiza în următoarea perioadă de transferuri o mutare spectaculoasă. Dayot Upamecano, fundașul de 21 de ani al lui RB Leipzig, poate ajunge pe ”Santiago Bernabeu”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Avantajul madrilenilor pentru această mutare ar fi că impresarul lui Toni Kroos îl reprezintă și pe apărătorul francez, anunță spaniolii de la AS. Upamecano mai are contract până în 2021 cu Leipzig, echipă calificată în sferturile Ligii Campionilor, iar salariul său, potrivit sursei citate, este de două milioane de euro pe sezon.
Dayot Upamecano joacă din 2017 la RB Leipzig. Atunci, germanii au plătit zece milioane de euro pentru transferul său de la Salzburg.
Real Madrid a anunțat reduceri de salarii în pandemie
Clubul Real Madrid a anunțat că va reduce salariile angajaților în perioada următoare din cauza pandemiei de COVID-19.
Real Madrid emis un comunicat prin care anunță tăierea salariilor în perioada următoare: "Jucătorii și antrenorii primelor echipe de fotbal și baschet de la Real Madrid, împreună cu principalii directori din diferitele direcții ale clubului au acceptat reducerea salariilor pentru acest an cu 10% și 20%, în funcție de cum va fi afectat acest sezon. Suntem alături de toți cei care luptă cu COVID-19", se arată în comunicatul emis de Real Madrid.
Eden Hazard este cel mai bine plătit sportiv din cadrul clubului Real Madrid, având un salariu anual de 31 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , la liga , zinedine zidane , dayot upamecano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...