Video Zidane nu e liniștit după primele goluri ale lui Benzema și Ronaldo: "Vin 6 meciuri, trebuie să recuperăm pe toată lumea"
14.10.2017, 22:04VIDEO Getafe - Real 1-2. Real Madrid a ajuns pentru prima dată în acest sezon din La Liga la 3 victorii consecutive, iar meciul care a consfințit această serie a fost decis de golurile lui Karim Benzema și Cristiano Ronaldo, fiecare aflat la prima reușită în campionat în actuala stagiune.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După jocul cu numărul 100 pe banca albilor, Zidane a lăudat creșterea de formă a principalelor "guri de foc".
Acum, tehnicianul francez al campioanei Spaniei se concentrează asupra recuperării tuturor jucătorilor cu probleme, pentru că meciurile Realului se înmulțesc.
Madrilenii vor avea 6 meciuri în 20 de zile - 3 în campionat (cu Eibar, Girona și Las Palmas), unul în Cupa Spaniei (cu Fuenlabrada) și două în Liga Campionilor (ambele cu Tottenham).
"A fost foarte important că Cristiano Ronaldo a început să marcheze. Vom vedea unde vom ajunge de aici, dar mă bucur pentru el și pentru Benzema. Sunt fericit și că îi am din nou înapoi pe Marcelo și pe Theo. Sper că în curând îi vom avea pe toți recuperați și să ne concentrăm asupra lor. Mulți au jucat meciuri importante la echipele lor naționale, alții au stat acasă și s-au antrenat bine. Avem nevoie de toți", a spus Zinedine Zidane, la finalul meciului Getafe - Real 1-2.
Toate meciurile Realului în La Liga și în Cupa Spaniei sunt transmise ÎN DIRECT pe Digi Sport și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
VIDEO Golul lui Benzema
VIDEO Golul lui Cristiano Ronaldo
Etichete: getafe real , gol cristiano ronaldo , zidane ronaldo , zidane benzema , gol cristiano , video getafe - real 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...