Video Xavi și-a luat deja rolul în primire la Barcelona! Primul lucru pe care l-a făcut după ce a revenit pe pământ catalan
articol scris de Digi Sport06.11.2021, 23:44
Xavi Hernandez (41 de ani) a devenit vineri noul antrenor al Barcelonei, mutare la care visa încă de când a făcut primii pași în cariera de tehnician.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sâmbătă, fostul mijlocaș central de pe Camp Nou a aterizat în Barcelona și la scurt timp a demonstrat că deja și-a luat noul rol în primire.
Xavi și-a luat deja rolul în primire la Barcelona! Primul lucru pe care l-a făcut după ce a revenit pe pământ catalan
Ibericul a fost prezent la meciul disputat de Barcelona B în fața echipei secunde a celor de la Sevilla, de pe stadionul Johan Cruyff. Xavi nu a plecat dezamăgit - formația blaugrana a învins cu 4-0, grație dublei lui Akhomach și reușitelor lui Rodado și Jutgla.
Astfel, nu ar fi exclus ca unii dintre protagoniștii meciului de sâmbătă să fie convocați în lotul echipei mari, așa cum a făcut recent interimarul Jorge Barjuan, chemându-i pe tinerii Alvaro Sanz și Abde la meciul cu Alaves.
Ce a spus Xavi pe aeroport, înainte de a decola spre Barcelona
Ibericul va prelua echipa după meciul cu Celta Vigo, pe care gruparea blaugarana îl va desfășura tot sâmbătă. Pe aeroportul de la Doha, înainte să decoleze spre Catalonia, Xavi a oferit primele declarații în calitate de noul antrenor al Barcelonei.
"Sunt foarte fericit, vă dați seama, este cea mai mare provocare din cariera mea. E o provocare uriașă, dar mă întorc acasă la Barcelona și asta mă face fericit. Le sunt foarte recunoscător celor de aici pentru încrederea în mine. Au venit la Doha, contractul a fost reziliat și toată lumea și-a îndeplinit rolul.
Primul lucru pe care vreau să-l fac e să vorbesc cu jucătorii. În final, și eu am experimentat situații rele, nu e cel mai bun moment din istoria clubului, dar vreau să le explic care e ideea mea. Și să muncim din greu pentru a construi o echipă.
Cred că este o chestiune de lucru în echipă și sper să mă descurc bine. Dar, evident, trebuie să vorbesc cu ei pentru a vedea cum sunt. Îi sunt foarte recunoscător și lui Sergi Barjuan pentru munca depusă, pentru că astăzi se joacă un meci și este foarte important.
Știu cinci jucători de aici foarte bine, pentru că am fost coechipieri, și văd lucrul acesta ca pe un beneficiu, deoarece știu deja cum se antrenează. Privesc asta ca pe un avantaj", a declarat Xavi, conform Mundo Deportivo.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...