”Xavi mi-a zis să rămân, iar apoi m-au împrumutat!”. Dezvăluirile jucătorului adus ”cu surle și trâmbițe” la Barcelona
articol scris de Digi Sport18.10.2023, 20:14
Eric Garcia (22 de ani) a plecat de FC Barcelona în perioada de mercato de vară și a ajuns sub formă de împrumut la Girona.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eric Garcia a explicat cum a ajuns să fie împrumutat la Girona
Adus ”cu surle și trâmbițe” pe Camp Nou, Eric Garcia a ajuns la Girona, deși inițial făcea parte din planurile lui Xavi. Însă totul s-a schimbat în nici 24 de ore, după ce fotbalistul a discutat cu antrenor Barcelonei despre viitorul său.
Xavi și-a dorit ca acesta să rămână la echipă, dar acesta, nemulțumit că nu bifează mai multe minute în tricoul echipei blaugrana, a decis că cea mai bună opțiune este împrumutul la o altă echipă.
”Este foarte ușor. Până într-o joi nu aveam de gând să plec. Am vorbit cu Xavi, care mi-a spus să rămân. Următoarea zi eram împrumutat. Asta s-a întâmplat!”, a declarat Eric Garcia, citat de Marca.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Eric Garcia, potrivit Transfermarkt.
- 32 de meciuri a jucat Eric Garcia în sezonul trecut.
- un gol și două pase decisive a reușit Eric Garcia în meciurile jucate.
Barcelona vrea să îi ofere contract ”pe viață” lui Frenkie De Jong
Contractul lui Frenkie De Jong (26 de ani) va expira în 2026, iar Barcelona vrea ca olandezul să semneze cât mai repede prelungirea înțelegerii. Deco, noul director sportiv al catalanilor, i-a contactat deja pe agenții fotbalistului, deoarece își dorește să rezolve această problemă până la finalul anului.
Totuși, lucrurile merg mai greu decât s-ar fi așteptat oficialul Barcelonei, asta pentru că De Jong nu se grăbește să demareze discuțiile cu privire la noul contract.
Conform Sport.es, catalanii vor să îi ofere un contract ”pe viață” fotbalistului, însă cu o singură condiție: ca în următorii doi ani, olandezul să încaseze un salariu mai mic.
În urmă cu doi ani, Barcelona a vrut să îl vândă pe Frenkie De Jong celor de la Manchester United, motiv pentru care relațiile dintre cele două părți s-au deteriorat. Totuși, odată cu trecerea timpului, Frenkie De Jong a revenit la sentimente mai bune, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla.
- 90 de milioane de euro este cota de piață a lui Frenkie De Jong, potrivit Transfermarkt.
Etichete: barcelona , la liga , xavi , eric garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...