Xavi cere un jucător cu insistență la Barcelona: ”Vreau să semneze contractul”
articol scris de Digi Sport28.04.2024, 22:00
Xavi Hernandez (44 de ani) a anunțat că va rămâne antrenorul Barcelonei și în sezonul viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Acest anunț nu i-a bucurat doar pe oficialii echipei blaugrana, ci și pe majoritatea jucătorilor din lotul spaniolilor.
De cealaltă parte, în prezent, Xavi încearcă să-l întoarcă din drum pe unul dintre fotbaliștii Barcelonei care și-a anunțat plecarea de la echipa blaugrana la începutul acestui sezon.
Xavi: ”Vreau ca Sergi Roberto să semneze un nou contract”
În cadrul conferinței de presă dinaintea partidei pe care Barcelona o va juca, pe teren propriu, contra Valenciei, Xavi a susținut că-și dorește să-l aibă în lot din stagiunea următoare și pe Sergi Roberto (32 de ani).
Tehnicianul spaniol a susținut că Sergi Roberto este un jucător esențial în planul său tactic la formația de pe Camp Nou.
”Vreau ca Sergi Roberto să rămână și să semneze un nou contract, depinde de el acum. Atât clubul, cât și jucătorul sunt conștienți de planul meu de a-l păstra pe Sergi, el a fost întotdeauna un jucător cheie pentru mine”, a spus Xavi, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 29 aprilie (luni), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 2. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Crescut în academia celor de la Barcelona, Sergi Roberto a fost promovat la echipa de seniori a catalanilor în vara anului 2013. De atunci, spaniolul a adunat 368 de meciuri la formația de pe Camp Nou, a marcat 19 goluri și a furnizat 42 de assist-uri.
În actuala stagiune, Roberto a evoluat în 19 meciuri pentru Barcelona, a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Sergi Roberto, potrivit Transfermarkt
Etichete: sergi roberto , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...