Vinicius, ”tras de urechi” de președintele La Liga după ultimul gest făcut: ”Să ceară sfaturi”
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 20:26
Vinicius (24 de ani) a avut parte, în mod repetat, de un tratament ostil din partea fanilor adverși, pe parcursul sezoanelor trecute.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ultima dată s-a întâmplat acest lucru în meciul dintre Real Sociedad și Real Madrid, scor 0-2, disputat pe data de 14 septembrie. Ambele goluri au fost marcate din penalty, de Vinicius Jr. (min. 58) și Mbappe (min. 75), iar brazilianul și-a dus degetul la gură, semn că le-a închis gura suporterilor gazdelor.
Javier Tebas, despre Vinicius: ”Ar trebui să încerce să ceară sfaturi și să-și corecteze comportamentul pe terenul de joc”
Javier Tebas, președintele La Liga, l-a lăudat pe Vinicius că se implică activ în această problemă, dar a subliniat că brazilianul mai are de îmbunătățit lucruri la comportamentul său.
De asemenea, Tebas a ținut să precizeze din nou că Spania nu este o țară rasistă. Este important de precizat că Vinicius a spus că Spania nu ar mai trebui să se mai numere printre organizatoarele Cupei Mondiale din 2030 din cauza rasismului.
”Vinicius face bine că atrage atenția asupra problemei rasismului. Este lăudabil că el conduce această campanie. Totuși, ar trebui să încerce să ceară sfaturi și să-și corecteze comportamentul pe terenul de joc.
Dacă ar face asta, ar deveni un lider în lupta împotriva rasismului. Spania nu este rasistă și puținele episoade rasiste trebuie eliminate.
Cei care fac strigăte rasiste, homofobe sau de altă natură ar trebui expulzați pe viață”, a spus Javier Tebas, potrivit sport.es.
Amendă de 60.000 de euro pentru suporterii care îi vor mai aduce injurii rasiste lui Vinicius
Pentru a combate injuriile rasiste aduse la adresa lui Vinicius, dar și la adresa altor jucători din fotbalul spaniol, Comisia de Antiviolență din Spania a luat măsuri dure.
Comisia de Antiviolență nu a rămas impasibilă după episoadele din sezoanele trecute, când Vinicius a fost luat la țintă de către fanii adverși.
Membrii comisiei au propus sancțiuni foarte dure pentru suporterii care aduc injurii rasiste la adresa fotbaliștilor: amendă de 60.000 de euro și interdicție pentru o perioadă de doi ani de zile în incinta unui stadion.
Mai mult decât atât, sancțiunile îi vizează și pe cei care agresează jucătorii de fotbal în mod abuziv în mediul online, pe rețele de socializare, potrivit as.com.
Jurnaliștii spanioli au mai precizat și faptul că oficialii celor de la Real Madrid s-au declarat foarte încântați pentru că a fost luată atitudine în ceea ce privește combaterea cazurilor de rasism pe stadioane.
Etichete: rasism , javier tebas , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...