VIDEO Torje: “Victorie mare, mai ales că în fața Realului e greu să scoți măcar un egal“
03.02.2013, 12:45Epuizat, dar fericit. Acestea erau stările lui Gabi Torje la finalul meciului câștigat de Granada în fața Realului, scor 1-0 (VIDEO). Titularizat în garnitura andaluzilor, internaționalul român a fost înlocuit cu Ortiz, cu doar trei minute înainte de finalul întâlnirii de pe “Nuevo Los Carmenes“.
“Am obținut o victorie importantă, mai ales că multă lume nu ne dădea nicio șansă. Ne bucurăm foarte mult și sperăm să continuăm pe acest drum“, a spus Torje, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Chestionat în privința faptului că Granada s-a impus deși n-a tras niciun șut la poarta Realului, Torje a replicat:
“Important este că am luat cele trei puncte, marcatorul contează mai puțin. Pentru noi, care suntem direct implicați în lupta pentru retrogradare asta contează cel mai mult. Apoi, faptul că am învins Realul, o echipă în fața căreia de abia scoți un egal, spune totul despre starea noastră de spirit din aceste momente“, a mai spus Torje la Digi Sport.
Internaționalul român a explicat apoi că n-a fost deloc inhibat în momentul în care a aflat că va evolua din primul minut în fața “galacticilor“.
“M-am bucurat când am aflat că voi fi titular. Am încercat să dau tot ce am mai bun și mă bucur că a ieșit bine. Am alergat foarte mult pentru că trebuia să ajutăm și defensiva“, a conchis Torje.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: torje , granada , torje granada , granada-real 1-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...