VIDEO S-a spulberat mitul "piticilor" lui Pep! Barça lui Enrique marchează din faze fixe de 6 etape consecutive
14.04.2015, 14:15Primăvara anului 2012, stadionul "Camp Nou". Antrenorul Pep Guardiola se agită pe margine, pentru că Barcelona caută golul victorios. Corner obținut de Messi. Xavi se duce agale la colț și execută o pasă de scurtă. Mingea ajunge apoi pe linia careului de 16 metri, de unde morișca de pase a catalanilor produce o nouă ocazie. Este un film pe care l-am văzut în nenumărate rânduri, în cea mai fructuoasă perioadă din istoria modernă a Barcelonei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Considerată o formație fără talie, dar alcătuită din jucători foarte tehnici, Barcelona a reprezentat mult timp un caz atipic de echipă mare, pentru că fazele fixe nu au fost un punct forte al catalanilor în ultimii ani. Cu fotbaliști scunzi precum Puyol (1,78 metri), Xavi (1,70), Pedro (1,67), Iniesta (1,71), Messi (1,69), Alexis Sanchez (1,69), Jordi Alba (1,70), Dani Alves (1,72) sau Tello (1,78), formația construită de Pep Guardiola și-a făcut un obicei din a trata fazele fixe ca pe simple auturi, menite să aducă mingea tot la firul ierbii, pentru o construcție elaborată. Centrări înalte? Foarte rar am văzut așa ceva pe Camp Nou.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Dar totul s-a schimbat odată cu venirea lui Luis Enrique. Fostul antrenor al Celtei Vigo a cultivat știința fazelor fixe la Barcelona, conștient că asemenea momente pot face diferența într-un meci. Iar realitatea îi dă mare dreptate, pentru că Barcelona a marcat în fiecare din ultimele 6 etape în urma unor centrări din corner sau lovituri libere! Mai mult, câteva dintre aceste goluri au fost decisive în obținerea victoriilor. Se remarcă, dintre fundași, francezul Mathieu, care a dat două goluri de 6 puncte în disputele cu Real (2-1) și Celta Vigo (1-0).
Astfel, Barcelona a dat uitării perioada în care cornerele și loviturile libere nu contau pe tabela de marcaj. În acest sezon, catalanii au fost foarte eficienți în astfel de momente, iar seria de goluri marcate din faze fixe în Primera începută pe 8 martie încă nu s-a terminat!
Etapa viitoare, Barcelona joacă pe teren propriu cu Valencia, sâmbătă, de la ora 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, cu fazele VIDEO în timp real pe www.digisport.ro.
BARCELONA A MARCAT DIN FAZE FIXE ÎN ULTIMELE 6 MECIURI DIN LA LIGA
vs. Rayo Vallecano (6-1) - a marcat Pique, după un corner VIDEO
vs. Eibar (2-0) - a marcat Messi, după un corner și din penalty VIDEO
vs. Real Madrid (2-1) - a marcat Mathieu, după o lovitură liberă VIDEO
vs. Celta Vigo (1-0) - a marcat Mathieu, după o lovitură liberă VIDEO
vs. Almeria (4-0) - a marcat Bartra, după un corner VIDEO
vs. Sevilla (2-2) - a marcat Neymar, din lovitură liberă VIDEO
Etichete: barcelona , pep guardiola , guardiola barcelona , mathieu , barcelona faze fixe , gol mathieu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...