VIDEO Real Madrid este prima echipă care înscrie nouă goluri într-un meci din La Liga, în ultimii 36 de ani!
05.04.2015, 15:23Real Madrid a reuşit scorul campionatului împotriva celor de la Granada, elevii lui Carlo Ancelotti impunându-se cu 9-1, la capătul unui meci în care portughezul Cristiano Ronaldo a marcat în premieră de cinci ori.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
De aproape patru decenii nu s-a mai întâmplat ca o echipă din La Liga să înscrie 9 goluri într-o partidă. Ultima care a facut-o a fost chiar rivala madrilenilor, FC Barcelona, învingătoare cu 9-0 în faţa lui Rayo Vallecano pe 14 ianuarie 1979.
La fel ca şi în meciul Real - Granada, în acea partidă a existat un jucător care a înscris de cinci ori. Este vorba despre austriacul Hans Krankl. Coincidenţele nu se opresc, însă, aici. În victoria catalanilor, olandezul Johan Neeskens a reuşit o dublă, la fel cum a făcut francezul Karim Benzema împotriva andaluzilor.
Totodată, este pentru prima oară din 1967 când Real Madrid înscrie de nouă ori într-un meci de campionat. Precedenta victimă a "albilor" a fost Real Sociedad, învinsă cu 9-1.
Eşecul înregistrat pe Bernabeu este cel mai clar din întreaga istorie a Granadei, club înfiinţat în 1931.
Etichete: video , real madrid , cristiano ronaldo , la liga , granada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...