VIDEO Principalul acționar al lui Atletico e convins: ”Fără îndoială vom avea iar jucători români în echipă”
22.04.2015, 20:31Miguel Angel Gil, principalul acționar al clubului Atletico Madrid, a vizitat academia pe care campioana Spaniei o deține la București, prilej cu care a fost prezent și în studioul emisiunii ”Fotbal European”, unde a vorbit atât despre returul meciului din sferturile de finală ale UEFA Champions League, cu rivala Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, cât și despre școala de fotbal de la București sau despre jucătorii români care au evoluat, în trecut, la Atletico.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„Am venit la București pentru că aveam o vizită aranjată de ceva vreme cu cei care se ocupă de dezvoltarea Academiei noastre de aici din România, cu dezvoltarea mărcii noastre în București. De ce România? Sunt mai multe explicații. În primul rând pentru pasiunea pe care o are ambasadorul României în Spania pentru țara lui, pentru fotbal și pentru Atletico Madrid. El a fost cel care ne-a încurajat și ne-a propus să deschidem Academia aici. Apoi, numărul românilor din Spania este foarte mare, aproximativ un milion de persoane, inclusiv în Madrid. Ideea e să fim legați de colectivități puternice. Nu în ultimul rând, talentul tinerilor jucători români. E clar că talent există, iar noi, folosindu-ne de metodologia noastră, încercăm să creștem jucători cu care, în viitor, să întărim pe Atletico Madrid.
E un obiectiv care se bazează pe zona sportivă, dar și socială. În plus, încercăm să extindem brandul Atletico în afara Spaniei. Plecând de aici, ajung din nou la ce am spus mai devreme: vrem să lucrăm cu tineri și eventual să găsim fotbaliști capabili să joace la Atletico Madrid. La început în structurile sale, apoi la prima echipă. Am vrea ca Atletico Madrid să fie o echipă iubită de microbiștii din România și mai ales de cei care locuiesc în zona Madridului și ne dorim ca marca Atletico Madrid să-și continue creșterea dincolo de latura sportivă, a trofeelor sportive, inclusiv pe partea rețelelor de socializare”, a declarat Miguel Angel Gil.
Întrebat dacă vede posibilă apariția unui nou jucător român în echipa vicecampioană a Europei, acționarul majoritar al lui Atletico a fost tranșant.
”Nu am nicio îndoială că va apărea curând un român la Atletico, așa cum au fost Didi Prodan și Cosmin Contra. Talent există. Problema ține de dezvoltare, de a lucra într-o disciplină, de a fi serioși, de a crește calitatea bazelor sportive. Acum lucrăm la dezvoltarea proiectului, în ideea de a avea două terenuri în plus la Academia noastră de aici, pentru a avea o bază sportivă mai bună, care să vină în ajutorul copiilor”, a explicat Miguel Angel Gil Marin.
Fiul celebrului Jesus Gil a vorbit și despre antrenorul Cosmin Contra, despre care crede că va ajunge un mare tehnician.
„Contra, antrenor la Atletico? Nu sunt foarte obiectiv pe această temă, pentru că am o foarte bună relație cu el, e prietenul meu și a fost și jucătorul meu. Eu cred că e în plin proces de formare pentru a fi un bun antrenor. Eu cred că lucrând în campionate puternice te ajută în acest proces de formare. Dar, probabil, Cosmin a înțeles că ar fi o situație bună pentru el să meargă în Asia, în China, așa că trebuie să-i respectăm poziția”, a mai spus Miguel Angel Gil.
Etichete: video , interviu , cosmin contra , declaratii , miguel angel gil marin , principalul actionar al lui atletico madrid , academia atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...