VIDEO James începe să își arate valoarea. Cu Villarreal a fost singurul jucător care n-a greșit nicio pasă!
28.09.2014, 14:42James Rodriguez a fost criticat în startul acestui sezon, atât de presă, cât și de fanii Realului. Presiunea ce atârnă pe umerii columbianului este dată de suma astronomică plătită pentru transferul său - 80 de milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul de 23 de ani le-a cerut suporterilor madrileni să nu îl judece atât de rapid, pentru că are forța să își îmbunătățească performanțele.
"Mai am nevoie de puțin timp pentru a arăta cu adevărat de ce sunt în stare. Mă antrenez bine, dar este vorba de ceva nou, un grup schimbat în totalitate, cer răbdare.", spunea James în urmă cu o lună de zile.
Cuvintele columbianului au prins contur din ce în ce mai mult, iar în luna septembrie au apărut golurile, pasele decisive și evoluțiile solide.
În total, de la începutul sezonului din La Liga, James are 15 șanse periculoase de gol create, două pase decisive și a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor în măcelul cu Deportivo (2-8 DETALII ȘI VIDEO AICI).
În meciul de sâmbătă, de pe terenul lui Villarreal (0-2 VIDEO AICI), Rodriguez a jucat 74 de minute, fiind înlocuit cu Illarramendi. Sud-americanul a oferit 22 de pase colegilor săi, cu 100% acuratețe. Toate au ajuns la coechipieri, fiind singurul fotbalist de pe teren care se poate lăuda cu un asemenea procentaj.
Faza golului 2, marcat de Cristiano Ronaldo, l-a avut la origine pe James, care i-a pasat foarte bine lui Benzema în adâncime, iar apoi francezul l-a servit perfect pe golgheterul echipei.
3 goluri a înscris James în acest start de sezon la Real: unul în La Liga, unul în UCL și unul în Supercupa Spaniei
Etichete: james rodriguez , james real madrid , villarreal real madrid 0-2 video , james cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...