VIDEO "James, bine ai venit acasă!" 35.000 de oameni l-au aclamat pe noul decar al Realului, pe Bernabeu
22.07.2014, 09:20UPDATE 21:50: “James, bine ai venit acasă!” Cu aceste cuvinte și-a încheiat Florentino Perez, președintele clubului madrilen, discursul de prezentare al noului jucător al Realului, James Rodriguez.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
La tribuna oficială a stadionului Stantiago Bernabeu, președintele campioanei Europei i-a făcut o introducere emoționantă noului star al echipei: “Aveam nevoie să găsim cel mai mare talent. Asta am învățat de la Alfredo Di Stefano, care a schimbat istoria lui Real Madrid și a fotbalului. A venit aici în 1953, din Columbia, mai exact de la Millionarios. Este ceva ce suporterii madrileni nu vor uita. Tocmai de aceea, am o mare satisfacție pe James ca pe unul dintre fiii noștri!”
Fotbalistul, care a fost însoțit de soția sa, Daniela Ospina, sora portarului naționalei Columbiei, a avut un discurs foarte scurt: “Sunt fericit că mă aflu aici. E un vis devenit realitate. Mulțumesc că mi-ați dat șansa să fiu aici. Sper să cuceresc multe tituluri cu această echipă! Hala Madrid.”
A urmat apoi fotografia cu tricoul Realului, după care a mers la vestiare, de unde a ieșit pe teren cu numărul 10 pe spate, în uralele celor peste 35 000 de spectator din tribune, majoritatea columbieni care trăiesc la Madrid.
La finalul prezentării, timp de aproape 10 minute, James Rodriguez a șutat în tribune, spre spectator, peste 100 de baloane, declanșând o adevărată nebunie.
UPDATE 20:55: Peste 30 000 de oameni sunt în tribunele stadionului Santiago Bernabeu, la prezentarea oficială a lui James Rodriguez!
UPDATE 15:25: Site-ul oficial al lui Real Madrid a anunţat transferul columbianului James Rodriguez. Golgheterul CM 2014 a efectuat vizita medicală şi va fi prezentat oficial pe Santiago Bernabeu în această seară, de la ora 21:00, ora României.
"Sunt foarte fericit. Vom vorbi mai târziu", le-a transmis el jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşirea din clinică.
James Rodriguez a parafat un contract pe 6 sezoane şi va avea un salariu anual de 7 milioane de euro. Fotbalistul va purta tricoul cu numărul 10, care a fost deja scos la vânzare.
Columbianul James Rodriguez, golgheterul Cupei Mondiale din Brazilia, a semnat cu Real Madrid şi va fi prezentat oficial în cursul zilei de azi, scrie presa din Spania.
Real Madrid şi AS Monaco au ajuns la un acord pentru transferul fotbalistului, tranzacţia ridicându-se la suma de 80 de milioane de euro, informează AS. După ce a trecut cu bine de vizita medicală, James Rodriguez a parafat o înţelegere pe 6 ani cu gruparea "blanco", unde va avea un salariu stagional de 7 milioane de euro. Columbianul va purta tricoul cu numărul 10, ca şi la echipa naţională.
Jucătorul de 23 de ani, autor a şase goluri la Cupa Mondială, cel din meciul cu Uruguay, din optimi, fiind desemnat cel mai frumos al turneului final, va fi prezentat oficial în această seară pe Santiago Bernabeu, la ora 20:00 sau 21:00, mai scrie sursa citată. La acţiune vor lua parte circa 300 de jurnalişti.
Pentru Real Madrid este al doilea transfer al verii, după cel al mijlocaşului Toni Kroos (Bayern Munchen), campion mondial cu naţionala Germaniei. Madrilenii sunt foarte aproape să-şi asigure şi serviciile portarului costarican Keylor Navas, de la Levante. Real ar putea fi nevoită să-i vândă pe argentinianul Angel Di Maria şi pe germanul Sami Khedira pentru a face loc nou-veniţilor.
23 de ani are James Rodriguez
80 de milioane de euro plăteşte Real Madrid pentru James Rodriguez
7 milioane de euro pe an va câştiga fotbalistul la Real Madrid
10 este numărul pe care îl va purta James Rodriguez pe tricou
Etichete: real madrid , transfer , james rodriguez , oficial james rodriguez real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...